Luceafărul / Vesper (6/6) – Mihail Bantaș (1890-1959) – poet, traducător / poète, traducteur

Mihai Eminescu

în tălmăcirea lui

Mihail Bantaș ©
Mihai Eminescu

par le truchement de

Mihail Bantaș ©
Luceafărul (6/6)

În locul lui menit din cer
Hyperion se-ntoarse
Și, ca și-n ziua cea de ieri,
Lumina și-o revarsă.

Căci este sara-n asfințit
Și noaptea o să-nceapă;
Răsare luna liniștit
Și tremurând din apă.

Și împle cu-ale ei scântei
Cărările din crânguri.
Sub șirul lung de mândri tei
Ședeau doi tineri singuri

– „O, lasă-mi capul meu pe sân,
Iubito, să se culce
Sub raza ochiului senin
Și negrăit de dulce;

Cu farmecul luminii reci
Gândirile străbate-mi,
Revarsă liniște de veci
Pe noaptea mea de patimi.

Și de asupra mea rămâi
Durerea mea de-o curmă,
Căci ești iubirea mea de-ntâi
Și visul meu din urmă.”

Hyperion vedea de sus
Uimirea-n a lor față;
Abia un braț pe gât i-a pus
Și ea l-a prins în brațe…

Miroase florile-argintii
Și cad, o dulce ploaie,
Pe creștetele-a doi copii
Cu plete lungi, bălaie.

Ea, îmbătată de amor,
Ridică ochii. Vede
Luceafărul. Și-ncetișor
Dorințele-i încrede

– „Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n codru și în gând,
Norocu-mi luminează!”

El tremură ca alte dăți
În codri și pe dealuri,
Călăuzind singurătăți
De mișcătoare valuri;

Dar nu mai cade ca-n trecut
În mări din tot înaltul
– „Ce-ți pasă ție, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?

Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor și rece.”
Vesper (6/6)

Vesper reprit sa place au ciel
Et tout comme naguère
Du haut de son trône éternel
Répandait sa lumière.

Car c’était après le couchant
Le soir couvrait le monde,
La lune montait lentement
Frissonnante, des ondes.

Elle remplissait de ses feux
Les sentiers des clairières.
Sous les tilleuls deux amoureux
Se tenaient solitaires.

– « Ma bien-aimée, ô laisse-moi
Coucher un peu ma tête
Sur ton sein dans un doux émoi,
Sous tes yeux, l’âme en fête.

Avec tes regards pénétrants
Éclaire ma pensée,
Apaise mon cœur, mon tourment,
Ma douce fiancée.

Veille sur moi, sur mon cœur lourd
Pour que ma nuit s’achève,
Car tu es mon premier amour
Comme mon dernier rêve. »

Vesper du haut du ciel voyait
Leur extase amoureuse,
Au beau garçon qui l’embrassait
Elle s’offrait heureuse.

Les fleurs d’argent embaumaient l’air
En tombant sur les têtes
Des deux enfants aux yeux si clairs
Dans leur doux tête-à-tête.

Ivre d’amour, levant les yeux
Vers l’astre à l’apogée,
Elle lui dit, comme à son Dieu,
Ses secrètes pensées :

– « Ô viens glissant sur un rayon
Dans la forêt pénètre
Éclaire mon bonheur profond,
Ma vie, ô mon doux maître. »

Vesper tremble comme autrefois
Au-dessus de la terre
Veillant sur les mouvants convois
Des vagues solitaires.

Mais il ne tombe plus du ciel
Comme il faisait naguère :
– « Que t’importe, limon mortel,
Qui est ton partenaire !

Vivant dans votre monde étroit
La fortune vous mène.
Moi, je suis immortel et froid
Dans la paix souveraine. »

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *