Note pe marginea lacurilor din Laurentide – Eva Halus (1)

Eva Halus
pictoriță, scriitoare și jurnalistă din Montreal

Peisajul țesut din ierburi, ape, flori și cer, formând o frumoasă salbă pe care poți să o porți mai departe prin consemnări – notițe și picturi –, formează Laurentidele, oferind ochiului culorile, iar simțurilor, liniștea și armonia. La această salbă se adaugă amprenta quebechezilor care au întrețesut și ei în acest peisaj, cu mult gust, facilitățile umane : case de odihnă, vile și cabane, restaurante, mici porturi, boutique-uri etc.

Iată-mă, deci, la Val-David, în Rezidența Internațională a Scriitorilor și Artiștilor, a cărei directoare, Flavia Cosma, organizează renumitele festivaluri internaționale de poezie. Sunt aici pentru o vacanță creativă, în care activitatea mea principală este pictura în aer liber. Încă din primele zile am început să explorez împrejurimile: lacul de la Ste Agathe de Monts, Lagny, lacul din Ste Adele, pavilionul cu vedere la cascade de pe Rivière du Nord, Lac de Truites din Val-David etc.

Peste tot mă opresc, pentru o oră-două, să pictez, ascultând vântul, pădurea, valurile, rațele sălbatice și pescărușii. Peisajul este vast : păduri de conifere, mesteceni, stejari, în care din loc în loc apare câte un acoperiș de casă, undele apelor care își schimbă nuanțele de la verde închis, până la alb strălucitor, după cum cerul lansează lumini și umbre în jocul norilor, vântului și soarelui. Oamenii trec gălăgioși sau tăcuți pe lângă mine, pe alei, formând grupuri și pete vii de culoare. Câte un caiac se desprinde de la țărm, cu vâslașul lovind ritmic valurile; îl simt cum respiră cu putere briza lacului, în pieptul care înfruntă temerar depărtarea.

Acest peisaj mi-l imaginez sălbatec și fără șosele și case, cum era pe la începuturile civilizației pe pământul nord-american, atunci când perspectiva se deschidea largă, ca niște aripi de vultur gata să își ia zborul, umerii lui fiind munții și dealurile împădurite.

Lac Beauchamp, Ste Agathe – acuarelă, ©EH

Pictând, regăsesc subtilitatea formelor naturale și a culorilor, iar întregul lor este ca o rugă amerindiană. Simt pulsul naturii bătând încet, ca unda leneșă a unui râu,

Rivière du Nord,  Val-David – fotografie, ©EH

ca vântul ce adie, mângâind vârfurile semețe ale brazilor ce flanchează râul, devenind apoi tumultos, ca un tam-tam, când undele se strecoară repezi printre bolovani, tulburând pietrișul de pe fundul apelor în cascadă. Și atunci, neauzit, pasul unei căprioare lasă o urmă aproape nevăzută pe mal. Abia o zăresc dispărând prin frunzișul des, de la adăpătoare.

Întoarsă la confortul unei așezări umane, trebuie să recunosc că și cea de-a doua atracție din Laurentide – construcțiile – este la fel de fermecătoare ca și peisajul. Din lemn și cărămidă, după planuri contemporane, uneori sofisticate în sensul unui design ecologic și utilitar, ele întregesc salba Laurentidelor și aș putea spune că ele sunt „pietrele prețioase” de aici, pe când peisajul este „aurul verde”, el însuși.

Noaptea coboară grabnic, brâul Căii Lactee strălucește, luna îndărătul brazilor este de culoarea laptelui proaspăt, iar păsările întârziate strigă răzleț. Glasurile lor se amplifică în liniștea majestuoasă și atunci îmi aduc aminte de un cântec  al grupului rock Phoenix:

Îmi simt sufletul
Mugur de fluier,
Ce-a doinit
Cântec cu șuier.
Pentru zilele
Ce-au fost trecute
Pentru nopțile
Negre și slute.

Am pornit
Cu roua-n picioare
Ca să cânt
Un cântec de soare
Pentru zilele, zilele…
Ce au să vie…
Pentru nopțile, nopțile…
Cu iasomie…

Freamătul apelor
Și foșnetul codrilor,
În el se întâlnesc
Și sufletu-mi încălzesc.

Sau făcând referință la un alt mare muzician român, care a și locuit în Laurentide pentru o perioadă de timp în deceniul trecut, Gheorghe Zamfir, aș vrea să spun câtă încântare și inspirație poți găsi la orice pas aici!

Câte suflete luminate n-au fost prezente la desfășurarea aceasta de splendori ale naturii din Laurentide, imortalizându-le? Pictori, poeți, muzicieni, sculptori etc. au creat și au locuit aici, într-un timp sau altul. Ca să dau un exemplu, menționez pe pictorii Gordon Harrison, din Charlevoix, și Guido Molinary, din Montreal. Chiar și Jean-Paul Riopelle avea atelierul său în Estérel, pe malul lacului Masson, din Laurentide. Poeții Gaston Miron, Jean-Guy Pilon și, ca să revin la prezent, scriitoarea și poeta de origine română, Flavia Cosma, ei toți demonstrează un singur lucru : se poate trăi așa cum scrii sau pictezi, aici în Laurentide! Cu o adevărată forță și vitalitate, căci aici artiștii sunt înconjurați de natura sacră și ei știu, poate mai mult decât alții, să o descopere!

Vedere la pridvor, Rezidența Internațională a Scriitorilor și Artiștilor, Val-David – acuarelă, ©EH

Cana din Val-David – acuarelă și pastel, compoziție semi-abstractă, ©EH

Lacul din Ste Adèle – acuarelă, ©EH

Lac Lagny – acuarelă, ©EH

Cabanon – acuarelă, ©EH

Tranquillité – acrilice, ©EH

L’entrance bénie – acuarelă, ©EH

Feerie de vară – acuarelă și pastel

https://fineartamerica.com/profiles/evahalus

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *