Terapie prin umor – Pastorel Teodoreanu

Mitologie:
Şi Afrodita, cea în şolduri lată,
Şi Joe, cu alaiul lui ceresc,
Nu s-au ivit din bolta înstelată…
Ci dintr-o amforă cu vin grecesc!

Chitanţă lui Sadoveanu:
De ţi-ai face testamentul,
Tu să nu-mi laşi mii de franci!
Naşule, să-mi laşi obrazul,
Ca să-mi fac din el bocanci!

Veronicăi Porumbacu, la apariţia versurilor „O, Europă, te simt în mine/Te simt adânc în mine!”
Mult stimată Veronică,
Eu credeam c-o ai mai mică,
Dar mărturisirea-ţi clară,
Din Gazeta Literară,
Dovedeşte elocvent
Că în chestia matale
Cu-adâncimi fenomenale
Intră-ntregul continent!

Unui antialcoolic:
Oare nu-ţi mai aminteşti,
Vorba din bătrâni lăsată?
Din beţie te trezeşti,
Din prostie niciodată.

Boi-miniştri…
Caligula Imperator
A făcut din cal, senator,
Comuniştii, mai siniştri,
Au făcut din boi, miniştri…

Aroma vinului:
Aroma vinului trecut
Încet la cap se suie,
Era pe când nu s-a băut,
Azi l-am băut şi nu e.

Pentru o călăreaţă de circ, premiată, care în cuvântul de mulţumire a declarat că „a fost profund atinsă”
Stimată doamnă,
Şi distinsă,
Când aţi fost profund atinsă,
Eraţi călare sau întinsă?

La Pelişor, palat transformat în „casă de creaţie”:
Voi, creatori ai artei pure,
Ce staţi acuma la pădure,
Să fiţi atenţi când vă plimbaţi
Să nu călcaţi în ce creaţi!

Contestaţie fiscală:
N-am venit
Că am venit;
Am venit
Că n-am venit.

Când mă duc:
Când mă duc la şef,
Îl găsesc cu chef;
Când mă duc la chef,
Îl găsesc pe şef.

Nu contrazice:
Nu contrazice voia sorţii
Şi nu sfida stihiile!
Aşa fu scris: cei morţi cu morţii,
Iară cei vii cu… viile!

Când înjoseşti…
Când înjoseşti şi sucul ei şi via
Şi cu sifon spurci vinul pe care va să-l bei,
Nu te gândeşti tu oare, mişel între mişei,
Că pângăreşti natura şi compromiţi beţia?

Spuneţi şi copiilor:
Spuneţi şi copiilor,
(Culmea ironiilor):
Am pus cap beţiilor
În Şoseaua Viilor!

Pe fauna cuvântătoare:
Pe fauna cuvântătoare
Apasă greu osândă grea:
Prostia e molipsitoare,
Pe când înţelepciunea ba.

Rusul şi tunul:
Pe drumul unui mic cătun
Venea un rus, venea şi-un tun,
Şi tunul rus, şi rusul tun.

Epigramă pentru Marx, Engels, Lenin – Stalin – Ana Pauker:
Două bărbi, o ţăcălie,
O mustaţă fumurie
Şi o „gaură” pustie –
Vai de biata Românie!

În noua eră…
În noua eră concepută
K. Katz-ii scriu în loc să pută,
Iar scriitorii consacraţi
Sunt daţi afară de K. Kaţz-i.

Curtezanului de pe linia tramvaiului 5:
Credincios într-una
Bunelor lozinci:
A plecat cu una
Şi s-a-ntors cu 5.

Ca un signeur:
Ca un signeur din Evul Mediu
Ce încuia plecând centura,
Soţiei i-aplica cenzura,
Vecinei – starea de asediu!

În guvernul Groza…
În guvernul Groza, cel de concentrare,
S-au primit trei membri pentru completare,
Însă, ca să fie-un cabinet etern,
Îmi bag şi eu membrul în acest govern!

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *