„Totul se putea cumpăra, inclusiv viața umană”

Sonia Devillers este o tânără și celebră jur­nalistă de radio din Franța; în 2022, a debu­tat la Editura Flammarion cu volumul Les exportés, care spune povestea plecării din Ro­mânia a bunicilor evrei și a mamei ei, evreică, la doar 14 ani. Cartea arată cum s‑au plătit bani și s‑au livrat animale pentru ca familia Soniei Devillers să poată ajunge la Paris. Vo­lumul Les exportés a fost prezentat la Târgul Gaudeamus – decembrie 2022 –, în cadrul unei dezbateri organizate de Institutul Fran­cez din România, institut care a dorit ca ci­titorii români să aibă prilejul să dialogheze cu o autoare care scrie despre România, des­pre mama și bunicii ei, născuți la București. Până la sfârșitul anului 2022, volumul Les exportés de Sonia Devillers s‑a vândut în pes­te 30.000 de exemplare și a avut parte de nu­meroase întâlniri cu cititorii în librării din toată Franța. Volumul Les exportés este în curs de traducere în limba română la Editura Polirom. Mulțumesc Institutului Francez din România și doamnei Eufrozina Băițan pen­tru ajutorul acordat în realizarea și traducerea acestui interviu.

Când ați aflat povestea bunicilor care au plecat din România, fiind cumpărați de la Statul român?

Am aflat despre această poveste acum trei ani.

Cum ați aflat‑o, cine v‑a spus?

Am aflat‑o de la mama, care încă mai vorbește și citește românește. Noi am aflat‑o întâmplător. Mama a citit cartea lui Radu Ioanid, ediția în limba română ‒ Securita­tea și vânzarea evreilor. Istoria acordurilor se­crete dintre România și Israel. Grație cărții lui, apărută la Editura Polirom în 2015, am descoperit în documentele publicate nume­le bunicului meu. El a fost unul dintre evreii care au fost vânduți de Statul român. Car­tea lui Radu Ioanid nu este tradusă în lim­ba franceză, dar eu am avut acces la ediția în engleză, apărută în Statele Unite.

Până la citirea documentelui din car­tea lui Radu Ioanid n‑ați știut nimic?

Nu, absolut nimic.

Mama dumneavoastră nu știa?

Mama știa doar că familia ei a făcut apel la Henry Iacober, un om care ne‑a facilitat plecarea, dar nu și cât s‑a plătit pentru ple­carea lor din România. Acum a aflat că toa­tă tranzacția a costat 12.000 de dolari. O prietenă de la Paris a plătit, pentru ei, acești 12.000 de dolari, proveniți de la Henry Iacober, pentru că familia mea nu avea acești bani. Doar așa au putut să plece, în 1961. Ei nu au știut niciodată că Henry Iacober a negociat cu Statul român sume de bani sau chiar un troc cu animale. Conform docu­mentelor publicate de Radu Ioanid, Statul român primea și animale, porci, vite, oi, în schimbul evreilor, care erau aduse fie cu avi­onul, fie cu trenul.

De ce ați vrut să scrieți istoria famili­ei dumneavoastră, de ce ați vrut să fie o carte?

Mama a fost șocată, a fost izbită de aceas­tă veste, despre cum se făceau tranzacțiile pentru ca evreii să părăsească România. Am vrut să scriu și pentru că este o poveste care se termină cu bine, la Paris. Bunicul meu, dacă n‑ar fi plecat, ar fi fost arestat. Bunica mea era deja exclusă din Partidul Comunist. Plecarea a însemnat și o eliberare, dar situa­ția o putem considera scandaloasă: a elibera oameni în schimbul unor sume de bani! Eu acum am aflat că Statul român și‑a vândut o parte din cetățeni, au vândut evrei, au vân­dut germani.

Care au fost etapele parcurse de dum­neavoastră pentru a face documentarea necesară cărții?

Mi‑am dat seama că știu foarte puțin despre istoria familiei mele. În Franța, se vorbește și se scrie puțin despre evreii din România, despre istoria lor din perioada in­terbelică, din timpul celui de‑al Doilea Răz­boi Mondial și din perioada comunistă. În școală, în liceele franceze, când învățăm des­pre evenimentele din cel de‑al Doilea Răz­boi Mondial, învățăm despre persecuțiile și crimele împotriva evreilor din Ucraina, Polonia, Rusia, dar niciodată despre soarta evreilor din România. Iar în privința siste­mului comunist, în școlile franceze se învață despre ce a fost la Budapesta în 1956, ce a fost la Praga în 1968 și cum funcționa siste­mul comunist în URSS.

Dincolo de documente, de aceste sume de bani plătite pentru eliberarea evreilor, ce v‑a spus mama despre plecare? Dorea să plece, să părăsească România?

Nu aveau încotro. N‑au avut de ales. Bunicul putea fi arestat. Bunicilor mei le era frică. Trebuie să vă spun că mama a sufe­rit enorm când a plecat. Avea 14 ani, avea prieteni, își iubea orașul (s‑a născut, a copi­lărit și a mers la școală în București), își iu­bea țara. Pentru ea, plecarea din România a fost dureroasă, a fost mereu foarte dificil să vorbească despre plecare; abia după ce a vă­zut documentele publicate de Radu Ioanid a acceptat să‑mi povestească. Până atunci, nu dorea să‑și amintească, voia ca eu să cresc liniștită într‑o cultură liberă, cea franceză, și să mă formez ca cetățean francez. Am avut noroc că am ajuns la Paris, bunicii aveau o pasiune imensă pentru Franța, bunica vor­bea franceză și se imagina într‑un salon li­terar, unde se discuta filosofie în Secolul Luminilor. Dar există și întâmplări care te obligă să cercetezi istoria familiei tale.

Există o regizoare, o româncă, Car­men Lidia Vidu, care a realizat la Teatrul German de Stat din Timișoara un spec­tacol despre vânzarea germanilor din România. Piesa se numește Oameni. De vânzare, și aflăm că 220.000 de nemți au fost vânduți Germaniei federale în 20 de ani, 1969‑1989. Unul dintre nemții care au plecat în Germania spune în spectaco­lul de la Timișoara: „Pentru mine, Tran­silvania a fost casa mea. Și am părăsit‑o. Și n‑am vrut s‑o părăsesc”. Ce ar spune mama dumneavoastră despre plecare?

Ar spune: România a fost casa mea și a trebuit să o părăsesc, am fost forțată să o pă­răsesc.

Ați scris în carte doar despre familia dumneavoastră sau aveți referințe și la alți evrei care au plecat?

Povestea este spusă la persoana I. Cea care povestește spune despre întregul sistem, inclusiv despre vânzarea nemților.

Mama dumneavoastră, care are acum 75 de ani, cum a receptat cartea dumnea­voastră?

La început, când o scriam, a fost dureros să‑mi povestească. Apoi, a fost dureros să ci­tească această carte. Ea are încă o rană care nu s‑a vindecat. Dar am rugat‑o să‑i facă o lectură și citit‑o în manuscris, mi‑a corectat anumite informații. M‑a ajutat să o public, vorbind cu mine, fiind convinsă că trebuie cunoscută această istorie a vânzării evreilor.

De ce familia dumneavoastră a plecat la Paris și nu în Israel?

Într‑o primă fază, evreii puteau pleca oriunde, depindea de unde veneau banii pentru cumpărarea lor. Se negocia indivi­dual, familie cu familie. În a doua fază, a existat un acord între România și Israel, care stabilea sumele pentru plecarea evreilor în Israel.

Știți alte țări din Estul comunist care au vândut evrei?

Israelul a cumpărat populație de origi­ne evreiască din lumea întreagă. Dar Radu Ioanid spune în carte că această cumpărare a evreilor din România este afacerea cea mai mare, cea mai îndelungată dintre toate țări­le comuniste.

Cum ați rezuma, în câteva cuvinte, acest negoț al evreilor, din punctul dum­neavoastră de vedere, care ați scris o carte despre aceste fapte?

În această afacere, găsesc că se poate ve­dea tot ce este mai urât în comunism și tot ce este mai urât din capitalism. Totul este de vânzare, totul se putea cumpăra, inclusiv viața umană.

Cum a fost cu manuscrisul la Flam­marion? L‑au acceptat ușor? Au decis ușor să‑l publice?

La început, doream să scriu ceva pentru fiii mei, să știe despre bunica lor. Mama mea are 75 de ani și este ultima româncă din fa­milie, care nu și‑a imaginat niciodată că va putea reveni în România după 1990, că va cădea regimul comunist, că va revedea ora­șul București. După 1990, mama s‑a întors de mai multe ori în România. Am vrut să scriu ceva pentru băieții mei, care au 15 și 17 ani, am vrut să traduc documentele ofi­ciale, astfel încât ei să știe cine au fost buni­cii lor și cum au ajuns în Franța. Am vorbit cu un editor de la Flammarion. Nimeni în Franța nu știa această poveste a vânzării evreilor. Nimeni. Când a auzit-o, mi‑a spus că trebuie neapărat să scriu această carte, că e un subiect necunoscut, care trebuie scos la lumină.

Veți veni în România la lansările pe care Editura Polirom și Institutul Francez din România le vor organiza când se va prezenta ediția în limba română? Veți ac­cepta lansări și în locurile unde Institutul Francez are reprezentanțe, la București, Iași, Cluj‑Napoca, Timișoara?

Da, voi veni și voi participa la lansările din România care se vor organiza. Eu lucrez zilnic la radio, dar dacă vor fi programate mai multe lansări, în mai multe orașe, voi veni. Îmi voi lua vacanță de la radio și voi veni în România.

Va veni și mama cu dumneavoastră?

Nu știu. Cred că și‑ar dori mult să vină cu mine, la prezentarea cărții, în România.

Interviu realizat de Ovidiu Șimonca

Distribuie acest articol:

Articole recomandate

Cultură
Constantin-Daniil Iftimie

Bătălia pentru supraviețuire a luat sfârșit

În această extraordinară mamă zace singurul tratament pentru calmarea bolilor. Renunță la hrana ta în favoarea copiilor de eschimos. Ești leoarcă, ai 17 ani, cu

Cultură
Liviu Antonesei

Repere identitare ale jurnalismului românesc

Marian Petcu este profesor universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. În anul 2000 a obținut titlul de doctor în sociologie,

Cultură
Oana Maria Nae Nicuță

Fragilitate și putere

Oana Toderică își adună energia într-un demers artistic conturat după o absență ceva mai lungă de pe scena artistică locală. Astfel, miercuri, 18 0ctombrie 2023,

Cultură
Bogdan Crețu

Mai puțin decât dragostea (fragment)

„— Despre asta e vorba. O iubire care se‑ncăpăţânează să rodească. Nu‑şi face calcule, nu ţine cont de nimic. Prin voi n‑a reuşit. Prin noi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *