Traducându-l pe Proust (3)

Anul acesta la 1 aprilie apărea la Gallimard o carte eveniment: Les Soixante-Quinze Feuillets, Marcel Proust, ediție stabilită de Nathalie Mauriac Dyer cu o prefață de Jean-Yves Tadié. Dacă socotim și apariția din 2019 de la Editions de Fallois, Le mystérieux correspondant et autres nouvelles inèdites, édition de Luc Fraisse, pasionații de opera lui Marcel Proust au de ce să se bucure. Promițând eu aici că într-un număr viitor al revistei mă voi ocupa și de volumul din 2019, aș vrea să revin la volumul din care am tradus mai jos paginile 48 și 49 din ediția tipărită. Vorbim, practic, despre prima formă manuscrisă a textului care va deveni În căutarea timpului pierdut. Datat de specialiști 1907-1908, textul stă la baza primei părți din În partea dinspre Swann, primul volum al romanului. Da, pe autor îl cheamă aici Marcel. Are și un frate, dar mai important mi se pare că relația lui tensionată cu mama, acea iubire mereu reprimată care pare să declanșeze întreg ciclul romanesc deja există. E semnul sub care începe romanul, e limpede că încă de la început a existat această temă și faptul că Proust a păstrat-o (spre deosebire, de exemplu, de iedul fratelui său) spune destul de multe despre geneza operei. 

Dar să-l cităm pe Jean-Yves Tadié: „Iată, deci, aceste șaptezeci și cinci de coli atât de mult timp ascunse, atât de așteptate, devenite legendare! Michelet și-a exprimat regretul, în Le Peuple, că geniul va fi șters urmele genezei operei sale: « Arareori păstrează seria de schițe care-au stat la baza ei. »  Istoricul încearcă să surprindă momentul unic al concepției, să arate « momentul sacru » când marea operă s-a ivit în lume pentru prima dată. Aici ne apropiem de acest « moment sacru ». Un mare merit al acestor pagini din viitoarea carte constă în faptul c-au fost scrise primele, deși ne-au parvenit ultimele. Când editorii colecției Pléiade și cercetătorii de la ITEM-CNRS se străduiau să pună cap la cap istoria textului proustian parcurgându-i straturile materiale și urmele succesive, le lipsea această primă etapă. Așa cum arheologii caută o bisericuță merovingiană sau romană sub catedrala gotică.

(…) Abia recursul la tehnica romanului va conferi monologului proustian o formă, limite, procedee, o densitate, dar și-o pudoare pe care nu le avea la începutul anului 1908. În schimb avem impresia că înțelegem mai bine opera și simțim că ni se explică tot ce stătea ascuns. În textul final ne-am fi dorit mai mult. Aici știm totul și resimțim un soi de impudoare. Însă geniul se hrănește cu sacrificii pe care talentul nu le face. Un copilaș plânge la Combray și de-aici se naște o capodoperă.”

O seară la țară (fragment)

Ne-am întors la prânz. Din pricina „călătorilor”, fusese pus la cale un adevărat bufet suedez cu aperitiv, carne de pasăre, salată, desert. Încă feroce-n suferința lui, fratele meu n-a scos o vorbă cât timp a durat masa. Nemișcat în scaunul lui înalt, părea cu totul absorbit de amărăciune. Se vorbea despre una-alta când la sfârșitul mesei, după desert, a răsunat un țipăt pătrunzător: „Malcel a plimit mai multă budincă de ciocolată ca mine”, a strigat fratele meu. Fusese nevoie de sfânta indignare-mpotriva unei asemenea nedreptăți pentru a-l face să uite suferința despărțirii de iedul lui. Oricum, mai târziu, mama mi-a povestit că nu mai amintise niciodată de acest prieten pe care structura apartamentelor din Paris îl obligase să-l lase la țară și eram încredințați că nici măcar nu se mai gândise la el. Am pornit spre gară, Mama mă rugase să n-o însoțesc, dar confruntată cu rugămințile mele cedase, după ultima seară părea să considere îndreptățită suferința mea, s-o înțeleagă, să nu-mi ceară decât s-o stăpânesc. O dată sau de două ori pe drum m-am simțit copleșit de-un soi de mânie, mă simțeam persecutat de ea și de tata – care nu mă lăsa să plec împreună cu ea -, aș fi vrut să mă răzbun făcându-l să piardă trenul, împiedicându-l să plece, dând foc la casă; însă aceste gânduri nu durau decât o clipă; o singură vorbă mai dură ar fi putut-o speria pe mama, însă imediat mi-am recompus blândețea pasională în ceea ce-o privea și dacă n-am îmbrățișat-o atât de îndelung cât aș fi vrut asta s-a întâmplat doar pentru că nu voiam s-o fac să sufere. Am ajuns în fața bisericii, apoi am traversat râul; acest drum lent către lucrul de care ne temem, pașii care avansează, inima care se frânge… apoi s-a întors încă o dată, „ajungem cu cinci minute mai devreme” a spus tata, într-un final în fața ochilor mei a apărut gara. Mama m-a strâns ușor de mână într-un soi de gest de îmbărbătare. Am străbătut peronul, ea a urcat în compartiment și am continuat să-i vorbim de jos. Cineva a venit să ne spună să ne îndepărtăm, trenul avea să plece. Zâmbind, mama mi-a spus: „Regulus uimea prin tăria de care dădea dovadă în situații dureroase.” Zâmbetul ei era cel pe care și-l lua când voia să citeze fraze care i se păreau pedante pentru a preîntâmpina ironiile în caz că greșea. La fel, făcea asta pentru a transmite că situația care mie-mi părea una plină de amărăciune nu era chiar așa. Cu toate acestea, mă simțea foarte nefericit și după ce ne-am luat cu toții la revedere l-a lăsat pe tata să se îndepărteze, m-a chemat la ea o clipă și mi-a spus: „Noi doi ne-am înțeles, puiul meu, sunt sigură. Dacă e foarte cuminte, micuțul meu va primi mâine o scrisorică de la Mami. Sursum corda,” // a adăugat ea, cu nehotărârea pe care o mima când folosea un citat latinesc și voia să pară că se înșela. Trenul a plecat, eu am rămas acolo, dar simțeam că împreună cu el plecase și o parte din mine. 

Foto Radu Afrim

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Print
Cristina-Claudia Ciobotaru

Metamorfozele mefistofelice ale cotidianului

Când citești prozele lui Florin Iaru, e imposibil să nu rămâi șocat și să nu te întrebi încontinuu: cum e posibil așa ceva? Indiferent de

Print
Silviu Romaniuc

Așteptând ca moartea să se întâmple

Publicat la sfârșitul anului 2020 (Polirom), (micro)romanul lui Bogdan Răileanu, Să nu lași moartea să te găsească, propune, la o primă vedere, povestea conceperii baladei

Print
Codrin Dinu Vasiliu

Lecturi de vacanță și post-vacanță

Unul dintre cele mai importante momente de fractură în macro-economia lecturii este reprezentat la noi de începutul școlii. Un început al școlii, cu flori și

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *