Trecut și prezent în poezia Dianei Iepure

Placheta de versuri În rest, viața e frumoasă este al treilea volum de poezii semnat de Dianei Iepure și a apărut în anul curent, la editura Max Blecher. Pe lângă intensitatea conținutului semantic al cărții, interesant este de urmărit și felul în care este organizat acest conținut. Cartea este repartizată în patru capitole: Patria borcanelor, Odecolon, Recital de plâns și În rest, viața e frumoasă, în fruntea cărora stă un citat din Radu Vancu: Și mă învârt prin fericirea mea/ ca un tigru în cușcă. În primele trei capitole, vom descoperi două linii dirijante – una în miezul paginii și alta trecută la subsol, dată cu aldin – care pot fi văzute atât ca entități autonome în carte, căci, deși abordează același subiect, par a fi independente, nu și-ar pierde din esență una în lipsa alteia, cât și ca note complementare pe lângă poezia din prim plan, dacă e să ne referim la notele de subsol, tot ele pot fi citite ca seva din care s-a născut poezia, căci avem, în fond, de-a face cu o poveste închegată în a doua jumătate a foii. Astfel În Patria borcanelor descoperim, pe de o parte, o frământare a dorului de mamă care stă singură pe culmea dealului/ în așteptarea unei cumplite singurătăți, a dorului de arta de a mânca sănătos, care e de regăsit doar acasă, căci anume acasă mama răsucește ouăle din clocitoarea electrică/ le întoarce de pe o parte pe alta/ toarnă apă în rezervor/ așa mai mâncăm și noi mâncare normală, iar cu cât eul liric se îndepărtează mai mult de bucurești/ gustul salamului din punga auchan pălește/ e-urile parcă devin mai accentuate, ceea ce sporește, o dată în plus, valoarea mâncării primite de acasă: dulceață, magiun, plăcinte, porci tranșați gata copți în/ borcane. Iar pe de altă parte, descoperim, la subsol, un întreg ritual al preparării borcanelor cu de toate la care participă, de obicei, și tata, dar el nu este la fel de îndemânatic ca mama și de aceea Gura borcanului scârțâie, trosnește. Mama se schimbă la față. Necătând la micile pagube din cadrul procesului, în beci ajung să stea borcane pentru noi și borcane pentru oaspeți

Odată cu cel de-al doilea capitol se schimbă cușca fericirii prin care se plimbă eul liric, suntem invitați într-o copilărie cu iz de Odecolon. Cușca se schimbă, nu și regulile jocului – în susul foii facem cunoștință cu o copilărie sovietică, în care deltaplane/ veneau de peste nistru, când copiii se străduiau să depășească un kukuruznik și își jurau că e/ pentru prima și ultima oară, o copilărie în care în manualul de rusă de prin a cincea era un text/ în se vorbea despre/ ce tablou minunat ni s-ar înfățișa dacă/ pereții caselor ar fi transparenți/ am vedea atunci  cum/ milioane de oameni sovietici/ pregătindu-se de o nouă și frumoasă zi de muncă/  fac înviorarea de dimineață. Tot aici cunoaștem și dezamăgirile prin  care au trecut oamenii din satul întins de-a lungul Nistrului,/ între pădurea Stânca și Carieră. Dramă comună tuturor după căderea URSS-ului, de altfel – au pierdut cum pierd oamenii gospodari:/ zeci de mii de ruble, unii, s-ar spune, sute. Iar la subsol, descoperim povestiri savuroase cu și despre arome, menite parcă să descarcereze atmosfera din unele poezii precum este o lume se duce, în care se relatează despre cum lumea rurală se duce, se destramă, ca pulovărele vechi, ca cenușa/ în vânt. Drept antidot, găsim legenda despre unii care atunci când nu mai aveau ce bea, își turnau pe gât Troinoi Odecolon. Mă rog, nu e legendă sau povestea despre dimineața în care naratorul s-a cununat purtând pe cap ghirlantul cu aburi suavi de Givenchy în două cu urină.

Capitolul trei, Recital de plâns, ne pune coatele pe gard și ne invită să urmărim cum două extreme – începutul și sfârșitul –  alaiurile de nuntă și fanfara de la mort, trec pe același drum având direcții diferite: Mirii și miresele se duceau la club, „la înscriere”, iar morții – în deal, la țintirim. Subsolul acestor pagini găzduiește descrieri ale felului în care sunt organizați pe drum cei ce participă la evenimente și amintirile interacțiunilor naratorului cu aceste două rituri de trecere din anii copilăriei: deseori, mergeam pe locul unde a fost curtea boierului Mihalowski să ne jucăm de-a nunta ori de-a mortul. Dacă subsolul se joacă de-a moartea, poeziile din centrul paginilor tratează problema dintr-un unghi mult mai serios: ei care nu au avut copii/ s-au gândit vreodată/ cine le va moșteni pozele și proiectorul.

În rest, viața e frumoasă – anunță titlul ultimului capitol. Dar oare chiar e? Deja prima poezie anulează ipoteza frumuseții: de mică am sperat că orașul îmi va da libertatea/ anonimatului fericit și chiar dacă pare să ofere asta, vine la pachet cu un trai permanent în viețile altora care include și coșmarurile lor.  Acest capitol este lipsit de subsol și ne ancorează în realitatea zilelor noastre cu bune și cu rele: cu gogu din casa scării și bucureștiul minunat și/ chiar pe alocuri verde, cu griji: îmi palpez sânul stâng cu atenție, cu absurdități: s-a aruncat de pe geam/ actorul stepan morozov/ 51 de utilizatori au apreciat asta, cu multiple căutari de sine: aseară am visat că sunt un pește și cu iubiri depozitate în dulap: am ascuns în dulap cutia de carton/ pe care mi-ai desenat frumos o inimioară, sugerându-ne niște reguli pentru jocul epocii noastre: să porți o haină oarecare/ ca și cum ar fi una de mare brand/ lux și opulență.

Maria Ivanov

Publicat în Print MDRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *