Ultima zi de viaţă și ultimul drum al lui Marin Preda

Scriitorul Marin Preda s-a născut în 5 august 1922, la Siliștea Gumești, în Teleorman și a decedat în 16 mai 1980, la Mogoșoaia, județul Ilfov. Procese verbale, declaraţii, arhive ale Securităţii, mărturii, foto-documente, o carte document, o emisiune la Televiziunea Română, mister de roman poliţist în Dosarul nr 1595/II/1980, cu 125 de file datate între 16 mai şi 14 octombrie 1980, din arhiva Procuraturii, două decenii de zvonuri, apoi o tăcere adâncă. Toate aceste dovedesc că scriitorul nu a murit de moarte naturală.

O zi fatidică și un dosar cu probatoriu de groază
Se publicase romanul „Cel mai iubit dintre pământeni”, cu mare succes la public, se lansa cartea prin librăriile din țară. În 16 mai 1980, Dan Claudiu Tănăsescu și Cornel Popescu (redactorul şef al Editurii „Cartea Românească”) urcă pe la amiază la etajul I din casa de creaţie, care se afla atunci, în Palatul Mogoşoaia, ca să-l ia pe Marin Preda. Stabiliseră cu o zi înainte ca să meargă împreună la Focşani, unde avea loc lansarea cărţii.

Ușa apartamentului e deschisă, cheia e în broască, contrar obiceiului scriitorului, care se încuia bine noaptea. Pășesc amândoi pe hol, trec de baie, intră în cameră. Pe patul cu noptieră şi veioză de lângă fereastră, îmbrăcat în pijamale și cu un pardesiu negru cu alb, cu picioarele-i atârnând pe parchet, îl găsesc cei doi pe Marin Preda, culcat cu partea dreaptă a feţei pe saltea. Se văd leziuni pe frunte, deasupra buzei o echimoză, din gură şi nas se scurgea o mucozitate, mai erau și niște urme ce păreau a fi de vomă, în dreptul capului.

 În jur, acte, bani, carnete CEC, permis auto, 2 fotografii, legitimaţie de serviciu, o chitanţă, 4 ceasuri, o brăţară, o brichetă, butoni, un radio, o icoană, o pictură, o statuetă, manuscrise, agende, blocnotesuri…

Primul gând a lui Tănăsescu, ca medic, e să coboare după trusa medicală, apoi își dă seama că scriitorul e mort. Constată decesul, anunță Procuratura.

Din buletinul eliberat de Circa 1 de Miliţie,  Marin Preda, fiul lui, o linie trasă în locul tatălui şi al Joiţei, născut la 5 august 1922, în comuna Siliştea Gumeşti, judeţul Teleorman, îşi găsise sfârşitul  în camera 5 a Casei de creație de la Mogoşoaia, în acea zi de 16 mai 1980.

Nota din 18 mai 1980, în urma autopsiei, precizează, că „moartea s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii, nas şi gură, cu un corp moale. Se confirmă maladiile: hipertensiune arterială, hepatită cronică, miocardoscleroză interstiţială”.

Ultima zi de viaţă a lui Marin Preda
Pena Gheorghina a intrat de serviciu la Editura „Cartea Românească” pe la ora 13:00, iar Marin Preda a ajuns pe la ora 15:00. Avea o stare psihică bună, a primit vizite, a cerut apă şi a scris. Bătrâneanu Aurel a primit aprobare pentru două seturi de cărţi, aflase că scriitorul lucra la o piesă de teatru. La orele 21:00 a comandat un taxi cu destinația: Mogoşoaia.

Taximetristul Bercea Marius declară  că-l transportase într-o starea avansată de ebrietate de la sediul editurii de pe strada „Nuferilor” la Mogoşoaia, cu un cartuş de Kent sub braţ și înjura des. La orele 22:00, ajuns la destinație, îl preia portarul Tudor Nicolae.

Pictorul Bolea şi scriitorul George Buzoianu îl duc la etajul I pe scriitor. De când apăruse romanul „Cel mai iubit dintre pământeni”, scriitorul începuse să bea şi mai mult, lua medicamente, menționează George Buzoianu, care îi ceruse ospătarei Dincă Vica să-i prepare o omletă pentru scriitor.

Sculptorul Bolea Aurelian precizează că și el l-a dus în cameră, împreună cu  muzicianul Maiorovici, portarul și bucătarul Drăgan Petrică. Lucian Raicu a achitat taxiul. După miezul nopţii Marin Preda ar fi apărut în salonul unde se aflau: Sonia Larian, Lucian Raicu, Sorin Titel, Virgil Mazilescu, Rodica Cristea şi ar fi cerut votcă. Viorica Prodanov i-a oferit băutura adusă din camera sa. După ce scriitorul devine somnolent, este dus în camera 5 de la etajul I.

Scriitura de pe toate formularele declarațiilor seamănă, diferă doar semnătura. Situaţiile nu coincid. În procesul verbal al Procuraturii, portarul se numeşte Panţâru Tudor, în niciun caz Tudor Nicolae. Şoferul taxiului susţine că nu ştia cine este Marin Preda şi nici unde se afla casa de creaţie, deşi scriitorul era destul de cunoscut la acea vreme, respectat, mult prea iubit, se comporta frumos cu toată lumea.

„Starea avansată de ebrietate”, formula pomenită de către toţi scriitorii, se repetă des. Când plecase de la editură, Marin Preda nu era beat, iar când apăruse în salon era coerent, așa cum declară Mazilescu. Nimeni nu sesizase pata roşie de pe frunte, rezultată în urma căzăturii, așa cum declară ospătara, care-l găsise în fața oglinzii de la baie, spălându-și sângele de pe față.

Marin Preda îl sunase pe Radu F. Alexandru înainte de a pleca de la editură. Erau prieteni buni, deseori, obișnuia să i se confeseze.

Radu F. ALEXANDRU (dramaturg, prieten): Criza s-a declanşat ulterior şi care avea să se încheie definitiv în „noapte” a fost provocată de un telefon primit la editură. Subiectul: relaţiile de familie. (…) Pentru el totul devenise catastrofal. De nesuportat. De nedepăşit. O abdicare necondiţionată în faţa unui pretext care trebuia transformat într-un obstacol insurmontabil. Era o probă că aşa nu se poate trăi. Avea nevoie să se convingă că sosise momentul. Şi a reuşit să o facă cu o înspăimântătoare forţă.

Cornel POPESCU (redactorul şef): „Monşer, îmi omoară copiii!” Am înlemnit. Mă fixa cu disperare prin lentilele ochelarilor, parcă implorându-mă şi aşteptând de la mine o vorbă de salvare. „Au aflat că am luat mulţi bani pe carte… vor să-mi răpească băieţii, să mă oblige să-i răscumpăr. Îmi spun copiii că sunt urmăriţi de la şcoală până acasă. O Volgă roşie, zi de zi. Nevastă-mea primeşte telefoane, o insultă, o ameninţă nişte nemernici!” Îi propun să anunţăm miliţia. A doua zi au venit trei procurori şi doamna Preda. Peste câteva zile, am venit la editură, mi-a spus că „pare că se rezolvă”, mi-a mulţumit. Devenise omul echilibrat, stăpân de sine, pe care-l ştiam. Peste alte câteva zile Marin Preda murea.

Cleopatra SĂNESCU (secretara editurii): Întotdeauna îmi spunea: „dacă mi se întâmplă ceva, îl chemi pe fratele meu şi le dai personal (…)”.Veneau mulţi din Ministerul de Interne şi ziceau să le publicăm noi cărţile. Un domn cu ochelari m-a întrebat dacă-i place whiskeyul. În 8 ani nu l-am văzut niciodată beat (…) Îi procuram zaharina prin nişte cunoştinţe căci a noastră avea un gust metalic. „Cel mai iubit dintre pământeni” l-am bătut la maşină acasă (…). Îmi amintesc că erau  redactori la editură, care îmi spuneau că bine a fi să avem şi noi un director membru de partid. După ce a terminat „Cel mai iubit dintre pământeni” avea o schemă pentru volumul II în dulap. Horoscopul, manuscrisele, scrisorile, forografiile, fragmente de jurnal au dispărut. Valiza din fişet fusese luată înainte să ajungă la fratele lui. O parte din documentele inventariate, precum şi scrisorile de la cititori sau de la prima sa soţie, Aurora Cornu, au rămas în custodia Uniunii Scriitorilor.

Pe o ploaie măruntă în Bucureşti, oameni cu sufletele cernite, rude, prieteni, printre coroane de flori, în şiruri nesfârşite la Muzeul Literaturii Române, îl vedeau pentru ultima dată, îl conduceau pe ultimul drum. Parcă toate fuseseră aranjate, ca moartea să se întâmple. Revista „Luceafărul”, a Uniunii Scriitorilor, apărea pe piaţă sâmbăta, iar scriitorul decedase în noaptea de vineri spre sâmbătă.

A apărut în săptămâna următoare. În pagina a III-a a revistei, triumfa primul articol semnat de dușmanul de moarte a lui Marin Preda, Eugen Barbu, apoi ceilalţi autori. Adrian Păunescu lăsa să se înţeleagă că el îl sfătuise să nu mai bea whiskey asociat cu tranchilizante. Cezar Ivănescu îl acuza pe Mircea Dinescu, ca fiind principalul vinovat de beţiile monstruoase la care-l împinsese şi-l purta.

Cum a murit Marin Preda?
În Certificatul medico-legal, în urma autopsiei, găsim la concluzii: „moartea lui Marin Preda a fost violentă. Ea s-a datorat asfixiei mecanice prin  astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condiţiile unei come etilice”.

Marin Preda a fost găsit mort, dar nu e cert cum a murit. Se răspândise zvonul și se întărise convingerea chiar până în 1998, că se asfixiase cu propria lui vomă de beat ce era. Lumea a rămas cu ideea că a băut mai mult decât ar fi putut bea, dar Certificatul medico-legal şi declaraţiile martorilor ridică multe semne de întrebare.

La 18 ani de la deces, Mariana Sipoș face o emisiune la televiziune. Împreună cu echipa sa, asistă cum Vladmir Belis, directorul Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici” din Bucureşti, comentează Certificatul medico-legal din dosarul de la Procuratură: Două plăgi faciale: deasupra arcadei sprâncenoase stângi, o plagă semilunară de 1,5 cm, acoperită cu sânge închegat şi deasupra ei altă plagă de doi centimetri, acoperită cu sânge închegat. O echimoză de 1,5 cm, uşor tumefiată. Moartea a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea nasului şi gurii, cu un corp moale, posibil lenjerie. Asfixia mecanică nu este accidentală. Fusese găsit pe pat cu capul sprijinit pe tăblia şi pilierul patului ceea ce înseamnă că era cu faţa în sus sau într-o parte, nu avea cum să se asfixieze. Dacă se asfixia cu propria vomă în timpul respiraţiei, s-ar fi găsit în căile respiratorii conţinut gastric, dar este precizat că ele nu au din substanţa amintită.

Dosarul de la Procuratură arată că, în 16 mai 1980, procuror şef al Municipiului Bucureşti era Dumitru Popescu, iar planul său de investigaţii conţine puncte în cuvinte subliniate: „noaptea”, „sertarele”, „lucrurile”.

În 4 august 1980, când s-a pronunţat rezoluţia anchetei în dosarul penal 1595, apare semnătura procurorului şef Gheorghe Diaconescu, care o înştiinţează pe soţia scriitorului, Elena Preda, că urmărirea penală încetase deoarece nu se comisese nicio faptă penală în legătură cu decesul.

Dosarul mai are 50 de file: „procese-verbale de inventariere a unor bunuri şi înscrisuri, acte şi înscrisuri reţinute cu prilejul cercetărilor”, și un manuscris în creion de 25 de file, intitulat „Horoscop Marin Preda”, semnat Ana Câmpeanu precum și comentariul scriitorului: Rămâne riscul supliciului public sau al morţii de mână de om (…). Vrea să mă sperie acest autor. Bine că n-o dă drept sigură interpretarea asta. Zice că există riscul. Un ofiţer de securitate trece în însemnările sale ca obiectiv principal, cercetarea manuscriselor, jurnalelor de peste tot, în niciun caz descoperirea eventualului criminal.

O imagine negativă și dosarul de la securitate
După publicarea romanului „Cel mai iubit dintre pământeni”, succesul la public este colosal, orgoliile inflamate ale scriitorilor „prieteni” sporesc, intrigile se înmulțesc pe măsura celebrității. Cu câteva luni înainte de a muri este văzut în compania acelorași „prieteni” la aceleași chefuri prelungite. Era ușor de urmărit, era ușor de înscenat un deces, fără a fi lăsate urme. Se știa că bea, că locuiește mai mult la Mogoșoaia decât în apartamentul conjugal.

Marin Preda avea din 1966 dosar la Securitate. Odată cu publicarea operei, sporindu-i popularitatea, cresc și numărul de pagini în dosar. Motivele ce-i formează imaginea negativă în fața autorităților comuniste sunt adunate ușor. Fusese căsătorit cu o evreică, Eta Wexler, „provenită din mediul burghez”. Călătoreşte în străinătate, se întâlnește cu: Paul Celan, Emil Cioran, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, declaraţi toţi fugari. Semnează memoriul inițiat de către Nicolae Manolescu împotriva lui Eugen Barbu, care plagiase romanul „Incognito”.

Tot ce scria și publica Marin Preda se vindea bine, tirajul se epuiza rapid, lumea credea că are mulţi bani. Stârnise destule invidii printre colegii scriitori. Odată cu publicarea romanului „Delirul”,  pe care Nicolae Manolescu îl consideră „ratat din punct de vedere estetic”,  atrage atenția Moscovei. Într-o gazetă literară rusă este criticat că l-a reabilitat pe Ion Antonescu.

Dosarul 11711 din Arhiva Securității. Prima notă din dosar apare în 7 iulie 1966. Este semnată de către Cornel Onescu, Ministerul Afacerilor Externe. Se precizează despre refuzul scriitorului de a publica articole în: „Lupta de clasă”, „Scânteia”, „Munca”, „Scânteia tineretului”.

În 1971, o altă notă, semnată cu nume de cod „Lascăr”, semnalează despre refuzul lui Marin Preda de a participa într-o vizită de lucru alături de Nicolae Ceauşescu la Mehedinţi şi Caraş Severin.

În 1975, prin Nota secretă nr. 0081149 se arată motivul scriitorului de a deveni membru de partid: își dorea să devină preşedinte al Uniunii Scriitorilor, în urma decesului lui Zaharia Stancu. Contrar Legii Presei şi Statutul Uniunii Scriitorilor, la conducerea revistei „Lucefărul”, revista Uniunii Scriitorilor, este numit peste noapte Nicolae Dan Fruntelată, membru al Comitetului Central. Nu avea nicio carte publicată. Marin Preda e printre cei 90 de scriitori care semnează memoriul împotriva lui. Cel numit a rămas în funcţie, Marin Preda deceda după trei luni, la Mogoşoaia.

Mărturii inedite din presă despre moartea lui Marin Preda
Mircea DINESCU (scriitor): Fără ruşine ani de zile la rând, până mai ieri, iată recunosc: da, am cântat cu Marin Preda, am băut câteodată vin de surcele cu Marin Preda, am dansat după melodii greceşti cu Marin Preda, am dat cu flit babelor vorbitoare cu Marin Preda, am auzit râsetele aceloraşi  fete cu Marin Preda, am urlat cu Marin Preda, am tocit o chitară cu Marin Preda, am plâns cu Marin Preda, am vociferat prin şedinţe cu Marin Preda, am stat la mese încărcate şi modeste cu Marin Preda, printre prieteni luminoşi, printre instruşi cu Marin Preda, printre delatori cu Marin Preda, printre cioclii insinuanţi şi atât de nerăbdători cu Marin Preda. (Ramuri, 1980)

Cezar IVĂNESCU: Simţeam cum ceva fatal se abate asupra făpturii  fragile a „celui mai neiubit dintre pământeni”. Cei care cu metodă l-au purtat către moarte pe Marin Preda, cum l-au purtat şi pe Nicolae Labiş, vor plânge şi vor striga tare, o ştiu. (Luceafărul,18 mai 1980)

Eugen SIMION: Prapurii flutură din nou la poarta Moromeţilor… Flutură acum pentru fiul care a pornit pe urmele bătrânului său tată, într-o călătorie lungă şi obscură…  (România Literară, 22 mai 1980)

Sânziana POP: Beţie cu lovituri în podea. Paznicii nu erau trişti. Erau înfricoşaţi. (Seara, aug 1991)

Petre ANGHEL: Nu s-a deschis o anchetă publică, penală sau morală asupra acestei misterioase şi zguduitoare dispariţii. (Ateneu, nr. 8 din 1991)

Ion CARAION: Marin Preda nu a murit cum se moare, mai devreme sau mai târziu, ci a fost omorât. Omorât, bineînţeles, la iuţeală, din dispoziţiile Comitetului Central, din ordinele superiorilor P.C.R. Îşi umbrise colegii contemporani. Aşadar, jaf cu omor ca-n codru. (Tristeţe şi cărţi, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995)

Florenţa ALBU: Faptul că însemnările zilnice nu au mai fost găsite, nici în biroul de le editură, nici în camera de la Mogoşoaia, este semnal că, din toată literatura acelor ani, oficialii vânau mai ales mărturii. (Zidul martor, 1997)

Mărturii ale rudelor
Elena PREDA, (ultima soţie): Cum putea Marin să moară? Îl văzusem cu o zi înainte. Era vesel, era în formă. În afară că munca la ultimul roman îl consumase, nu acuza nicio boală, nicio durere. Corpul neîsufleţit a fost dus în grabă la institutul de Medicină Legală din dispoziţia nu ştiu cui (…) Marin nu a murit de moarte bună. O spun în cunoştinţă de cauză. Am discutat cu toţi (…) Am să dau un detaliu: la un moment dat în acea seară cineva i-a oferit o pastilă şi imediat i s-a făcut rău. Ei bine, nimeni din cei prezenţi nu s-a gândit să dea un telefon la salvare, să cheme un medic. Să nu mai vorbim despre paharul acela de vodcă pe care Marin l-a băut pe nerăsuflate crezând că e apă minerală. Foarte multe scrisori şi telefoane de ameninţare am primit după apariţia romanului „Delirul”. Eram ameninţaţi că ni se vor fura copiii, că o să ni se dea foc la casă etc.

Gigi BATTAC, (fiul adoptiv al Ilincăi, sora scriitorului): Cei de la morgă mi-au dat de înţeles că nu era om care să moară de inimă. Diagnosticul era insuficienţă cardio-respiratorie.

Ilinca, (sora scriitorului): N-am crezut că a murit de moarte bună. Şi eu sunt cu inima şi n-am murit. L-am întrebat pe doctor, la morgă, care e diagnosticul. „Hmm”, a zis doctorul!

Alexandru PREDA, SAE, (fratele lui Marin Preda): Fratele meu n-a fost stâlp al comunismului. Nu s-a îngrămădit la funcţii. N-a avut nicio slujbă până a devenit director la editură. Ce putea să facă un tânăr fără nicio şansă? Decât să scrie o carte despre „vremuri” noi, să zic aşa.

Lumea lui Marin Preda este acea lume din „Jurnalul intim”, adică lumea despre cum își gândea personajele, cum își scria cărțile. Publicând ultima carte, a plătit cu viaţa, pentru că atunci nu putea fi altcineva „Cel mai iubit dintre pământeni”, în afară de Ceuşescu. Comuniștii au distrus valorile și au promovat mediocritățile. „Dosarul Preda” de la Securitate a fost deschis de către membrii echipei din TVR ai Marianei Sipoş. Frânturi din emisiunile de atunci s-au transformat într-o carte document: „Dosarul Marin Preda”, publicată la Editura Amarcord, în 1999.

A cui a fost mâna criminală, atunci, în acea noapte la Mogoșoaia, ce a luat viața celui care își are azi somnul de veci, la „Bellu”, pe Aleea Scriitorilor, alături de: Eminescu, Caragiale, Sadoveanu, Coşbuc, Rebreanu și alții, nu se știe încă.

Sursa foto: TVR.ro

Publicat în Cultură, LiteraturăRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *