Un atlant la BBC sau vocea salvatoare

„În vara lui 2008, la 25 iunie, ști­re‑bombă: BBC în limba română se în­chide. Și la Londra, și la București, și la Chișinău. Se închide după o prezență pe unde de aproape 69 de ani (prima emisiu­ne fusese transmisă la 15 septembrie 1939, la numai câteva zile după declanșarea celui de‑al Doilea Război Mondial).”

Autorul acestor rânduri este jurnalistul și scriitorul Dorian Galbinski, redactorul cel mai longeviv al secției române a BBC‑ului. Cartea sa, Viața trece ca un glonț. Memoriile unui reporter BBC, apărută în 2021 la Editu­ra Humanitas, nu doar că însumează confesi­unile unui emigrant plecat din Constanța în Israel și apoi angajat ca redactor la Serviciul Mondial al BBC‑ului în anii ’70, ci și reca­pitulează o sumedenie de evenimente istori­ce și politice cruciale, care alcătuiesc o frescă panoramică a celei de‑a doua jumătăți a seco­lului al XX‑lea. Nu întâmplător, printre ex­perții cu care Dorian Galbinski a colaborat de‑a lungul anilor a fost și cunoscutul isto­ric Victor Eskenasy, jurnalist la BBC și Eu­ropa Liberă, decedat în 2019, la 69 de ani, la Frankfurt.

În mai 2022, lui Dorian Galbinski i s‑a decernat Premiul „Romulus Rusan”, prima ediție, pentru această carte de literatură a me­moriei. Meritul excepțional al acestui volum confesional este acela de a reuși să îmbine, cu măiestrie literară și delicatețe stilistică, eveni­mente cruciale din România postbelică, Eu­ropa de Est, Orientul Mijlociu și Occident văzute prin lentila unui jurnalist incisiv și avizat care s‑a debarasat de jargon, cu trăiri­le intime și aventurile sale personale descrise cu sinceritate dezarmantă, vervă debordantă, umor sec și autoironie.

„Rămâi cu bine, România, Shalom, Israel!”

În primul capitol, „Rămâi cu bine, Ro­mânia, Shalom, Israel!”, autorul își îndreaptă fluxul conștiinței către două perioade forma­tive ale destinului său, copilăria și adolescența petrecute la Constanța, prima parte a stu­denției la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și anii petre­cuți în Israel, unde și‑a consolidat studiile universitare în arheologie și cultură franceză, luptând apoi ca tanchist al armatei israelie­ne în războiul de 6 zile, experiențe intense pe care le evocă în episoade intercalate între Ro­mânia și Israel.

Ascultătorii fideli ai emisiunilor realiza­te de Dorian Galor, numele de microfon al autorului, au oportunitatea de a afla detalii picante și amuzante, uneori dulci‑amare din copilăria și junețea jurnalistului la Constanța, despre anii petrecuți sub regimul Gheorghe Gheorghiu‑Dej, urmați de alți ani petrecuți într‑un Israel contestat violent de statele ara­be vecine. Dorian Galbinski își dezvăluie via­ța personală și sentimentală cu o candoare care amintește de romanele confesionale ale literaturii franceze sau engleze.

În spatele vocii oficiale de la microfonul BBC‑ului se dezvăluie un om afabil și recep­tiv, care și‑a trăit cu pasiune intensă fiecare clipă a vieții în țările prin care a trecut, pasiu­ne dublată de încrederea în destinul său unic, imprevizibil și întortocheat. Se poate intui că autorul acestor memorii a înțeles aforismul lui Seneca, Ducunt volentem fata, nolentem trahunt, în traducere liberă: cine își înțelege soarta, va fi călăuzit de ea, cine n‑o înțelege, va fi târât de ea. Soarta l‑a călăuzit de pe țăr­murile însorite ale Mediteranei spre ținuturi­le cețoase ale Marii Britanii.

40 de ani la microfonul BBC‑ului

Partea cea mai consistentă a acestui vo­lum de mărturisiri este în mod nesurprin­zător consacrată anilor petrecuți de Dorian Galbinski la etajul 5 al clădirii Bush House din centrul Londrei, unde se afla secția româ­nă a BBC‑ului. În prezent, clădirea adăpos­tește un campus al King’s College, University of London. Autorul ne conduce în culisele corporației și dezvăluie episoade necunoscu­te până acum ascultătorilor sau cititorilor din România. Galeria celebrităților pe care le‑a cunoscut autorul în cei aproape 40 de ani cât a lucrat la BBC este prea numeroasă pentru a putea fi descrisă într‑un articol. Voi men­ționa ilustrativ doar câteva dintre acestea. George Campbell, directorul secției române a BBC‑ului în anii ’70, care vorbea peste 40 de limbi și este menționat în Guinness Book of Records. Wendy Muston, colegă în redac­ția BBC, soția filosofului Constantin Noica și mama călugărului Rafail Noica, reîntors în România după anii petrecuți la o mănăstire ortodoxă din Colchester. Prințul Constan­tin Brâncoveanu și baronul Victor Stârcea, care i‑au fost colegi de redacție tot în anii ’70. Regina Elisabeta a II‑a și Prințul Philip pentru care a lucrat ca interpret și cu care a stat la taclale cu o halbă de bere în față. Re­gele Mihai al României care a vizitat redacția secției române a BBC‑ului la Londra. Lor­dul Carrington, ministrul de externe al parti­dului conservator din 1979, Clement Freud, deputat în parlamentul britanic și nepotul lui Sigmund Freud. Arnold Wesker, celebru dramaturg (1932‑2016), Margaret Thatcher, premier al Marii Britanii între 1979‑1990 și John Gielgud, actor shakespearian com­parabil cu Lawrence Olivier. Întâlnirile sale cu aceste personalități nu i‑au adăugat ni­cio urmă de aroganță, nu i‑au diminuat mo­destia, omenia și camaraderia, a continuat să cultive numeroase prietenii și și‑a câștigat respectul colegilor de la Londra și din Româ­nia. În pofida unor dezamăgiri și evenimente triste din viața sa, protagonistul acestei cărți nu a acumulat nici un grăunte de cinism sau ranchiună, a continuat să se arunce în vârte­jul vieții cu temeritate și bonomie.

Câteva versuri din poemul lui Kipling, „Dacă”, se potrivesc perfect odiseei pe care a trăit‑o autorul. „De poți lua în piept tri­umfuri și dezastre/ Și poți privi senin aceste palide fantasme”; „De poți grăi cu omul sim­plu fără să‑ți lepezi firea/ Sau dacă poți păși cu regii – fără a‑ți pierde omenia” (traduce­re de George Stanica). Cititorii care admiră trilogia autobiografică a laureatului Premiu­lui Nobel, Elias Canetti, vor găsi în cartea lui Dorian Galbinski similitudini și coinciden­țe bulversante. Ambii scriitori și‑au petrecut copilăria în zona Dunăre‑Marea Neagră în­tr‑un mediu levantin‑balcanic, au absorbit cultura și istoria europeană și ebraică, au cu­noscut și descris personalități ale acestor cul­turi și s‑au stabilit la Londra în același cartier, Hampstead. Și mai frapant este stilul asemă­nător în care Canetti și Galbinski descriu cu precizie fotografică și cu detalii miniaturale savuroase personajele și încercările prin care au trecut de‑a lungul anilor în țările prin care s‑au peregrinat.

În autobiografia sa, Canetti explorează rolul pe care l‑au jucat limba, auzul și văzul în prima parte a vieții sale. În volumul lui Gal­binski, în capitolul „Constanța 1957‑1958”, găsim următorul fragment, care ne trimite cu gândul la copilăria lui Canetti descrisă în pri­mul volum, Limba salvată. „Eu, pe lângă li­teratură, eram pasionat de limbile străine. La 18 ani vorbeam, citeam și scriam fluent rusește, limbă învățată obligatoriu la școală, vorbeam bine italiana și mă descurcam destul de bine cu latina, dar franceza devenise pen­tru mine a doua limbă maternă. De pe la opt sau nouă ani, am luat lecții particulare aca­să, de două ori pe săptămână, cu domnișoara Fortuna Ierusalmy, o evreică sefardă în vârstă de vreo 43 de ani, originară din Turcia, o fe­meie micuță și foarte timidă. La fiecare lecție, bona noastră, Vasilica, îi oferea fie cornulețe cu nuci sau rahat, fie plăcinte cu brânză dulce sau alte prăjituri făcute de ea.”.

Conversațiile cu bunicul patern și împăcarea cu destinul

Concluzia pe care o trage Dorian Gal­binski în epilogul cărții sale apare ca o com­pletare a percepțiilor explorate de Canetti: el crede că destinul său a fost salvat de in­flexiunile vocii sale, cu care se adresa din studioul din Bush House românilor de acasă și de pretutindeni. Dacă acceptăm că ochii sunt oglinda sufletului, se poate afirma că vocea este și ea ecoul sufletului și spiritului unui om. Pentru cei care cunosc literatura hasidică și scrierile lui Gershom Scholem, concluzia modestă pe care o tra­ge Dorian Galbinski la sfârșitul cărții sale poate fi descifrată ca o parabolă talmudi­că. Deși titlul cărții, Viața trece ca un glonț, provine dintr‑o conversație pe care auto­rul a avut‑o cu bunicul său patern, se poa­te presupune că gloanțele care s‑au abătut asupra autorului în cursul conflictului ara­bo‑israelian din 1967 au contribuit imper­ceptibil la alegerea acestui titlu.

În latină, titlul ar suna Tempus fugit sau Vita brevis est și, într‑adevăr, evenimentele din biografia autorului se succed cu viteză amețitoare, în marile capitale ale Europei, în Statele Unite și Orientul Mijlociu, în­tr‑un ritm frenetic care ține cititorul cu su­fletul la gură până la epilogul cărții în care scriitorul apare împăcat cu tribulațiile des­tinului său tumultuos, cu cariera sa împli­nită, cu familia și cu prietenii pe care i‑a adunat în preajma sa.

De ce se poate afirma că Dorian Gal­binski s‑a configurat ca un atlant al BBC‑ului? Pentru că personalitatea sa se poate compara cu atlanții din arhitectu­ra clasică care susțin coloanele sau arhitra­va unui edificiu impozant cum este Bush House, clădirea care a adăpostit Serviciile Externe ale BBC‑ului. Nu întâmplător el a fost desemnat să scrie epitaful secției româ­ne a Corporației Radiodifuziunii Britanice la 1 august 2008, când emisiunile în lim­ba română difuzate de la Londra au încetat pentru totdeauna și au dispărut în adân­curile timpului precum Atlantida. Această carte reconstituie periplul lui Dorian Gal­binski pe undele acelei Atlantide a liber­tății care a transmis de la BBC speranțele civilizației și democrației către o Românie captivă, prăbușită și scufundată sub două tsunamiuri consecutive de dictatură și to­talitarism.

Distribuie acest articol:

Articole recomandate

Arte plastice
Ioana Drăgulin

În dialog cu artista Maria Bordeanu

Arta contemporană servește drept oglindă care reflectă o varietate de expresii. Provoacă privitorul și se dezvoltă în moduri surprinzătoare, legând experiențele umane printr-o înțelegere vizuală

Cultură
Tatiana Ernuțeanu

Poeme (Sentimental)

să nu-ți faci griji că ceva ar putea fi irepetabil din discontinuu se poate face lejer o structură nu te dedai la deliciile celuilalt decât

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *