Un cosmopolit incomod: Zoltán Franyó

Din biografia fascinantă a scriitorului şi traducătorului congenial Zoltán Franyó, născut pe data de 30 iulie 1887, în localitatea Kismargita – care astăzi se numeşte Banatska Dubica şi se află în Serbia decedat pe data de 29 decembrie 1978, la Timişoara. Ca susţinător al regimului sfaturilor din Ungaria, din 1919, viitorul laureat al prestigiosului premiu „Herder” (1970) a fost dat în urmărire de regimul lui Miklós Horthy în perioada studenţiei din Viena, în anii 1920 se stabileşte în România, la Arad şi apoi la Timişoara, activează în cadrul Partidului Social-Democrat, considerat „bolşevic” şi „jidovit” de regimul lui Antonescu. În perioada stalinismului este acuzat de crime contra păcii şi simpatii fasciste, iar odată cu consolidarea liniei naţional-comuniste este suspectat de iredentism maghiar.

I.

Zoltán Franyó a fost o personalitate emblematică a vieţii culturale din România inter- şi post-belică. Biografia sa a fost înconjurată de multe povestiri fanteziste, întreţinute atît de adversari şi de rivali, cît şi de serviciile secrete care-l aveau, în permanenţă, în vizor. Poliglotul şi social-democratul incoruptibil întruchipa acel spirit al multiculturalismului tipic pentru mulţi intelectuali din Banat. Scriitorul şi traducătorul din limba română, maghiară, germană, franceză, rusă, chineză sau persană a pledat de-a lungul vieţii sale pentru toleranţă, a respins toate formele de dogmatism politic şi a fost un adevărat intermediar între diferitele culturi. Desigur, nici Franyó nu a fost lipsit de narcisism, cultivînd şi el anumite legende cu scopul de a conferi biografiei sale o aură misterioasă şi exotică.

Documentele păstrate în arhiva fostei Securităţi, astăzi accesibile cercetătorilor, oferă informaţii importante legate atît de biografia scriitorului, cît şi de istoria Partidului Social-Democrat din România care în timpul comunismului a continuat să activeze, în secret, la Timişoara. Franyó s-a implicat în această activitate clandestină, fiind un prieten apropiat al lui Traian Novac, (n. 2 octombrie 1882, Ticvanu Mic – m. 18 iulie 1969, Timişoara), preşedintele organizaţiei social-democrate locale şi, după răsturnarea dicaturii fasciste a lui Ion Antonescu, pe data de 23 august 1944, pînă în 1946, primar al oraşului de pe Bega. În amintirea lui Novac, o stradă din municipiul Timişoara poartă astăzi numele acestui important social-democrat, anti-comunist.

În ianuarie 1963 a avut loc o şedinţă a Filialei bănăţene a Uniunii Scriitorilor în cursul căreia s-a dezbătut propunerea privind acordarea Premiului de Stat lui Zoltán Franyó. Într-un raport, predat Securităţii de către un participant la această şedinţă, au fost sintetizate zvonurile, bîrfele, insinuările, invidiile şi înjurăturile care au început să circule după consfătuirea scriitorilor. Raportul redactat probabil de către un etnic maghiar, conspirat sub numele de „Bologa Vasile”, este scris într-un stil favorabil celui vizat. Comparat cu multe alte documente din dosarele penale şi de urmărire informativă, întocmite grupului de social-democraţi bănăţeni şi apoi lui Franyó (conspirat „Ungar Carol” în cele 7 volume ale DUI, I 210846, deschis în 1963; pînă atunci fusese „lucrat” într-un dosar de grup, împreună cu social-democraţii bănăţeni, ACNSAS, I 375447, 5 volume) se poate spune că zvonistica negativă era întreţinută şi de colaboratorii Securităţii. Aceştia primeau de la ofiţerii lor de legătură informaţii, avînd sarcina să le răspîndească. Prin astfel de acţiuni de dezinformare, i s-a confecţionat lui Franyó un portret care cimenta anumite antipatii existente în rîndurile unor etnici români, maghiari şi germani. Pentru a-l discredita pe Franyó s-a întreţinut, între altele, zvonul că e un escroc şi că în perioada interbelică ar fi şantajat patronii unor firme, încasînd sume însemnate. Ca editor al ziarului 6 Órai Ujság (Ziarul de la ora 6), care a apărut la Timişoara între 1931 şi 1940, cînd a fost interzis de către regimul naţional-legionar, Franyó ar fi spus patronilor că va publica anumite dezvăluiri. În schimbul tăcerii sale ar fi cerut bani. Pentru un astfel de şantaj, aminteşte „Vasile Bologa” în nota citată, se zvoneşte că Franyó chiar ar fi fost condamnat. Cînd, de cine şi unde nu se spune. În aceeaşi notă se mai afirmă că cei care-l contestă spun că e, de fapt, un şovin maghiar profitor care niciodată nu a militat în favoarea unei convieţuiri amicale, româno-maghiare.

Pe parcurs, s-a ocultat şi faptul că deja în 1946, Franyó a iniţiat la Timişoara o Asociaţie româno-maghiară a scriitorilor şi că în calitatea sa de Inspector al Artelor a activat, în 1947, în spiritul reconcilierii maghiaro-române (cf. ACNSAS, I 375447, vol. 3, ff. 124-125, f. 148). De asemenea, nu se mai vorbea nici de faptul că la începutul anilor 1950 a fost arestat şi acuzat de crime contra păcii. Despre acest capitol tragic din biografia lui Franyó vom vorbi într-o altă corespondenţă.

II.

Odată cu înăsprirea represiunii staliniste, scriitorul timişorean Zoltán Franyó intrase în vizorul Securităţii. Acţiunile poliţiei secrete au fost determinate de o serie de denunţuri şi declaraţii care proveneau din partea unor agenţi, respectiv de la persoane arestate. Din documentele de arhivă rezultă că Franyó fusese reţinut prima dată pe data de 29 decembrie 1950. Nu reiese limpede cît timp a fost reţinut şi nici nu se ştie exact cînd a fost depus în arest. Un mandat de arestare a fost emis abia pe 27 mai 1952 pe motiv „că a săvîrşit crima contra umanităţii, deoarece a activat la ziare maghiare fasciste şi în calitate de informator al Siguranţei a provocat arestarea şi maltratarea a numeroase persoane progresiste” (cf. Mandat de arestare Nr. 1375/952, emis de Parchetul Curţii Bucureşti, Cabinetul I, Instrucţie Criminali de Război”, ACNSAS, P 55753, vol.3, f. 4). Pînă la acea dată însă scriitorul se afla deja de cîtva timp în arestul Securităţii din Timişoara, de unde a fost transferat la Bucureşti. Acolo a fost anchetat şi tot acolo i s-a pregătit un proces, fiind acuzat de săvîrşirea de crime contra păcii. Încă înaintea emiterii mandatului de arestare, Franyó a scris o amplă declaraţie autobiografică (reprodusă integral în Addenda) din care se poate deduce direcţia de bătaie a organelor de anchetă. Încercînd să-i impresioneze pe anchetatori, traducătorul pedalează pe faptul că în timpul „republicii sfaturilor” din Ungaria a fost ziarist şi că a activat în comisariatul pentru cultură, condus de (viitorul critic şi estetician) Georg Lukács. Aminteşte apoi că, în 1919, după venirea lui Horthy la putere, a fugit la Viena. Însă nu aminteşte că, în 1920, cînd devenise deja student la Viena, fusese dat în urmărire de către autorităţile ungare, fapt documentat în presa vremii (cf. Deutsches Volksblatt, 22 august 1920, p. 9). În autobiografia sa reţine momentul reîntoarcerii sale în România şi faptul că s-a stabilit la Arad unde, între anii 1924 şi 1926 a editat revista Genius. Această revistă în care au apărut atît texte în limba maghiară, cît şi-n germană, a fost una dintre cele mai interesante publicaţii interbelice. Revista s-a situat pe o linie cultural-politică democratică şi dorea să fie o publicaţie a dialogului inter-etnic.

Apariţia unei monografii a revistei, redactată de către un profesor din Arad, la începutul anilor 1960, a fost suprimată de către Securitate. Autorul a fost anchetat şi acuzat de  „strecurarea unor concepţii naţionaliste maghiare” în lucrarea amintită (cf. Declaraţia lui Emeric Seidner din 5 februarie 1966, ACNSAS, I 210846, vol. 1, ff. 590-596).

Zoltán Franyó nu uită să evidenţieze activitatea sa publicistică din perioada interbelică, nici cea din cadrul Partidului Social-Democrat şi nici cea de traducător.

În 1932 a apărut la Timişoara (unde s-a mutat după 1926) antologia legendară „Poeţi români” („Rumänische Dichter”). Simpatia sa faţă de scriitorii români rezultă, inclusiv, din dedicaţia, scrisă în antologia, trimisă lui George Bacovia: „D-lui Gh. Bacovia, în semn de analogie a sentimentelor, Zoltan Franyó, Timişoara sept[embrie] 1932”, (cf. George Bacovia, Opere. Ediţie alcătuită  de Mircea Coloşenco. Introducere de Eugen Simion, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2001, p. 913).

Franyó mai aminteşte şi de faptul că unul dintre fii săi, student în Germania nazistă, a fost condamnat la moarte, deoarece a refuzat „să meargă pe front ca soldat”.

În cele din urmă, lui Franyó i se fabrică un dosar penal în care i se impută c-ar fi fost membru al Grupului Etnic German, că ar fi trădat clasa muncitoare în presă, că ar fi făcut politică fascistă şi că ar fi fost un informator al Siguranţei. Acuzatul, se spune în rechizitorul procurorului, „reprezintă tipul clasic al ziaristului regimului burghezo-moşieresc. Fără o morală justă, fără convingeri, el urmărea cîştiguri uşoare, intrînd în serviciul celui care îl plătea.” În actul de acuzare se mai spune că a condus un „ziar bulevardier”, „6 Órai Újság”, „în care publica şi probleme în legătură cu revendicările muncitoreşti, dar nu cu scopul de a susţine clasa muncitoare în lupta sa, ci pentru a constrînge prin şantaj pe patroni ca să-i cumpere tăcerea”. (cf. Rechizitor, ACNSAS, P 55753, vol. 1, ff. 201-202v). Din dovezile prezentate de inculpat şi din depoziţiile martorilor s-a ajuns în cele din urmă la concluzia că acuzaţiile nu sînt fondate. Pe data de 6 iunie 1953, scriitorul este achitat (ACNSAS, P 55753, vol. 1, ff. 157-158).

În scrieri apărute în perioada post-comunistă, în care se vorbeşte despre Franyó s-au strecurat (intenţionat sau neintenţionat) aserţiuni, inspirate din zvonistica întreţinută de Securitate. Astfel, fără indicarea vreunei surse, Mihai Pelin spune în cartea, publicată în 2003 sub titlul: „Un veac de spionaj, contraspionaj şi Poliţie politică. Dicţionar alfabetic” (pp. 120-121), că „Franyó Zoltán a fost susţinut din umbră de Serviciul Special de Informaţii, care-l finanţa şi-l utiliza ca agent de influenţă printre ungurii din Banat.” Această afirmaţie este contrazisă pînă şi de cei patru foşti lucrători ai Siguranţei şi poliţiei burgheze (trei dintre ei arestaţi) care au declarat în scris că Franyó nu a fost agent (cf. ACNSAS, P 55753, vol. 1, ff. 178, 180, 183, 185).

III.

„După ultimul război, socialismul îi va oferi [lui Zoltán Franyó] toate onorurile cuvenite unui spirit democrat şi pacifist”. Această reverenţă contrafăcută se poate citi în Dicţionar[ul] de literatură română contemporană al lui Marian Popa, din 1977 (pp. 226-227). Nici un cuvînt despre şicanele, arestarea şi urmărirea lui Franyó ca social-democrat care s-a situat de partea grupării lui Constantin Titel Petrescu (n. 5 februarie 1888, Craiova – m. 2 septembrie 1957, București), opusă unificării cu Partidul Comunist.

În urma fuzionării forţate a PSD cu PCR s-a întemeiat, în 1948, Partidul Muncitoresc Român (PMR).

Nici în articolul omagial, apărut în cotidianul Neuer Weg cu prilejul împlinirii vîrstei de 90 de ani, pe data de 30 iulie 1977, nu este amintită prigoana la care a fost supus Franyó. (În dicţionare şi articole, ca dată de naştere a lui Franyó este indicată ziua de 30 iulie 1887. Cf. Marian Popa, art.cit.; Romániei magyar irodalmi lexikon / Lexiconul scriitorilor maghiari din România/, Balogh Edgár, coord., 4 vol.  Editura Kriterion, Bucureşti, 1991, vol. I, literele A-F, pp. 400-403; „Zum Mittler bestimmt. Der Temeswarer Schriftsteller und Nachdichter Zoltán Franyó begeht heute seinen 90. Geburtstag” / Destinat să medieze. Scriitorul şi traducătorul timişorean îşi serbează astăzi cea de-a 90-a zi de naştere/, în: Neuer Weg, 30.7. 1977, p 3. În dosarele păstrate în arhiva CNSAS se menţionează data de 31 iulie, uneori şi 30 iunie 1887).

În 1946, Franyó se alătură Partidului Social-Democrat Independent (PSDI) – care avea circa 25.000 de aderenţi – prezidat de Constantin Titel Petrescu. Devine activ ca om de legătură între organizaţia centrală şi cea locală din Timişoara, condusă de Traian Novac. Acţiuni de curierat a efectuat Franyó şi în perioada clandestinităţii, ceea ce a contribuit la menţinerea legăturilor între conducerea centrală şi cea bănăţeană (cf. „Hotărîre de luare în acţiunea informativă de grup Nr. 48 a numitului Franyó Zoltan din 12 aprilie 1957”, redactată de locţiitorul şefului biroului II, lt.maj. Ianto Petru, lucrătorul operativ lt. Petru Ioan şi şeful serviciului III, cpt. Sterescu Paul, ACNSAS, I 375477, vol. 1, ff. 15-17).

Relaţiile între Franyó şi liderul PSDI, Titel Petrescu, au fost cordiale. Asta rezultă şi din salutările amicale pe care Petrescu i le transmitea lui Franyó (cf. ACNSAS, I 375447, vol. 4, f. 181), după ce, în decembrie 1955, liderul acestui partid istoric fusese eliberat din puşcărie. Eliberarea fusese condiţionată de semnarea unei scrisori controversate în care Petrescu cerea social-democraţilor să recunoască regimul: „Ca socialist şi patriot mă adresez vouă prieteni şi tovarăşi ai mei cu îndemnul cinstit de a renunţa la o acţiune pe care o văd astăzi pe deplin sortită eşecului, fără perspectivă şi mai cu seamă contrară intereselor actuale şi de viitor ale ţării noastre, scumpă tuturor” (cf. Scînteia, 18. 12. 1955; ACNSAS, I 2549, vol. 8, ff. 10-15; Cazimir Ionescu, Social-democraţia la răscruce, Editura Expert, Bucureşti, 2018, pp. 376-378).

După ieşirea din puşcărie a unor social-democraţi, regimul încerca să-i atragă la colaborare, inclusiv prin oferte materiale şi privilegii seducătoare. Totuşi, supravegherea atentă niciodată nu a fost întreruptă, nici în perioada cînd statul român şi-a asumat rolul de „eretic” al blocului comunist, distanţîndu-se de hegemonul sovietic, şi nici după venirea la putere a lui Ceauşescu, în 1965. Monitorizarea social-democraţilor reticenţi s-a realizat cu ajutorul unei reţele de agenţi hiperactivi. Inclusiv persoane care ocupau funcţii în structurile de conducere ale partidului interzis acceptaseră să colaboreze cu poliţia politică.

Între aceştia se aflau şi Leonard Paukerov „Bucur”, autorul unei cărţi cu puternice accente naţionale, în care au fost preluate unele idei exprimate în scrierea unui social-democrat austriac (cf. Paukerov, Experimente bolşeviste. Ce am văzut în Ungaria comunistă. Bilanţul regimului bolşevic în Ungaria, Tipografia „Ardealul” Institut de arte grafice, Cluj, 1920; Emanuel Buchinger, „Das warnende Beispiel Ungarns” / Avertismentul pilduitor al Ungariei, în: Der Kampf. Sozialdemokratische Wochenschrift, anul 12, nr. 20, 16.8. 1919, pp. 534-537) şi Duiliu Vinogradschi „Vladimir” (cf. ACNSAS, I 375444, vol. 2, ff. 57-58, Ionescu, op. cit., pp. 687, 745). Paukerov era, de-altfel, unul dintre social-democraţii care întreţinea o strînsă corespondenţă cu Traian Novac, liderul timişorean şi prieten al lui Franyó.

Propunerea de a-l recruta chiar şi pe Franyó a fost abandonată cu precizarea că e „în etate” (ACNSAS, I 375444, vol. 1, ff. 68-68v, 77-78). Invitaţia de a se înscrie în partid a fost respinsă de Franyó ca de-altfel şi de mulţi alţi social-democraţi care urmăreau cu suspiciune crescîndă alunecarea PMR/PCR spre un naţionalism tot mai provocator. În octombrie 1962, Franyó a afirmat în faţa unui agent: „Mi s-a cerut să intru în partid, dar am refuzat această calamitate la bătrîneţe. Partidul este plin de legionari, în timp ce adevăraţii democraţi de tipul lui Vladimir Streinu sînt în închisori” (ACNSAS, I 210846, vol. 2, ff. 27-31, aici f. 30). După instalarea la cîrmă a lui Ceauşescu, Franyó avea presimţirea că este de aşteptat „un val de naţionalism” (Ionescu, op.cit., p. 490). În anii următori, premoniţia scriitorului s-a dovedit a fi cît se poate de reală.

În toamna anului 1963, Franyó a încercat „să scoată” clandestin „din ţară mai multe lucrări literare şi traduceri proprii” (cf. Adresă către primul secretar al regionalei PMR, Petre Blajovici, din 15.10. 1964, semnată de col. Viliam Steskal, ACNSAS, I 210846, vol. 2, ff. 19-22). Acţiunea a fost dejucată de către Securitate, informată de către agenta „Diana Popescu”. Un an mai tîrziu, aceasta a furnizat Securităţii informaţia că Franyó intenţionează să ducă pe furiş scrieri în Ungaria, cu prilejul participării sale la congresul internaţional al PEN-clubului care a avut loc între 15 şi 20 octombrie 1964, la Budapesta. Materialele au fost confiscate. O comisie de „experţi”, desemnată de poliţia secretă, a analizat textele, atrăgînd atenţia asupra unor pasaje considerate „ostile” (ACNSAS, I 210846, vol.2, ff. 477-478). La congresul PEN, „Diana Popescu” a avut sarcina secretă de a-l însoţi pe Franyó. Ea a relatat, pe larg, despre contactele şi discuţiile pe care le-a avut traducătorul (Raport despre delegaţia română la congresul PEN, trimis gen. mr. Evgheni Tănase, 9.11. 1964, ACNSAS, I 210846, vol. 2, ff. 17-18).

Zoltán Franyó a încetat din viaţă pe data de 29 decembrie 1978. Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naşterea sa, a apărut la Bucureşti antologia omagială, intitulată „Nu regret” (Mich reut es nicht… Nachdichtungen aus der rumänischen und Weltliteratur, Editura Kriterion, Bucureşti, 1987). E o ironie a istoriei că o mare parte a traducerilor sale în germană, confiscate în 1964, „conservate” azi şi în dosarele Securităţii, au fost incluse în antologia amintită. (Sfîrşit.)

Addenda:

[16 ianuarie 1963. Nota informativă a lui „Bologa Vasile” Despre discuţiile în cadrul filialei timişorene a Uniunii Scriitorilor privind acordarea premiului de stat lui Zoltán Franyó. Nota cuprinde şi o sinteză a defăimărilor, insinuărilor şi înjurăturilor la adresa traducătorului, puse în circulaţie, de-a lungul anilor, şi de către Securitate cu scopul de a-l compromite nu numai în rîndurile românilor, ci şi în faţa minorităţii germane şi maghiare]

– Primeşte: Mr. Bota Gheorghe

– Sursa: Bologa V.

– Data: 16 ian. 1963

– Casa: Dan Gh.

Notă informativă[1]

Luni, 14 ianuarie 1963, Filiala din Timişoara a Uniunii Scriitorilor din R.P.R. a convocat o consfătuire lărgită pentru a discuta propunerea pe care a făcut-o ca scriitorului ZOLTAN FRANYO(!) să i se acorde Premiul de Stat pentru intensa sa activitate de traducător în limba maghiară şi germană a operei lui Eminescu. La această şedinţă pe lîngă membrii Uniunii aflători în Timişoara, au fost invitaţi şi colaboratori mai de seamă ai revistei „Scrisul Bănăţean”[2], cît şi universitari. Primul a luat cuvîntul poetul Al. JEBELEANU[3], preşedintele filialei, arătînd că această propunere a Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor a fost însuşită şi de Ministerul Culturii, încît FRANYO ZOLTAN figurează astăzi pe lista oficială a celor propuşi pentru Premiul de Stat. Şedinţa a fost convocată cu scopul ca cei de faţă să se pronunţe asupra acestei condidaturi, deoarece Comitetul pentru decernarea premiilor doreşte ca cercuri cît mai largi să se pronunţe asupra celor ce figurează pe această listă.-

Au ridicat cuvîntul mai mulţi scriitori maghiari, români şi germani, precum şi unii dintre cei invitaţi. Asupra acestei şedinţe a apărut dealtfel şi o notă în ziarul local, numărul de marţi, 15 ianuarie. A fost de faţă şi sursa care a spus, în esenţă, următoarele: Activitatea de traducător al lui FRANYO ZOLTAN este deosebit de bogată. Ea se întinde pe o perioadă de peste cincizeci de ani şi cuprinde aproape toate sectoarele liricii universale. Ea s-a afirmat cu succes incontestabil în două limbi: în limba maghiară şi limba germană. În amîndouă limbile, FRANYO a tradus de patruzeci de ani, de cînd s-a stabilit în România şi din poeţi români mai vechi şi noi şi mai ales din opera marelui nostru poet Mihail Eminescu. În privinţa aceasta, se poate afirma că nu există în nici o altă limbă şi de către nici un alt traducător opera lui Eminescu tălmăcită într-o întindere atît de mare şi cu asemenea artă cum a făcut-o FRANYO. Traducerea sa din Eminescu apărută într-o carte [spaţiu lăsat liber, necompletat – n.n. W.T.] română-maghiară nu de mult, este un monument cultural de primă importanţă. Prin FRANYO pătrunderea lui Eminescu în literatura universală a făcut progrese însemnate care fără nici o îndoială merită o recunoaştere oficială. Afară de aceasta,

f. 323

de asemeni se poate face afirmaţia că FRANYO ZOLTAN este astăzi cel mai de seamă traducător literar de pe teritoriul ţării noastre.

Într-un mod similar a vorbit şi AUREL BUTEANU.[4] –

Alţii au subliniat faptul că FRANYO a fost întotdeauna un adept al prieteniei româno-maghiare, ceea ce a făcut să fie duşmănit de unii dintre confraţii săi maghiari, cu sentimente şovine, destul de frecvenţi în perioada dintre cele două războaie mondiale. Alţii apoi au ţinut să scoată în lumină rolul pe care l-a jucat la Budapesta în timpul dictaturii proletariatului, ca redactor al ziarului „Vörös Lobogo” / „Drapelul Roşu” / şi ca membru în Directoriul literar din Comisariatul Poporului pentru cultură şi Învăţămînt Public din Budapesta, prezentîndu-l ca pe un vechi activist al revendicărilor clasei muncitoare.-[5]

Toţi vorbitorii, în mod unanim, s-au aliat la propunerea Filialei Uniunii Scriitorilor de a i se decerna lui ZOLTAN FRANYO Premiul de Stat pentru traduceri.-

A doua zi, cînd „Drapelul Roşu”[6] a adus informaţia privitoare la hotărîrile acestei şedinţe s-au semnalat în oraş foarte multe proteste de către numeroase persoane. În esenţă s-a spus că cît de merituoasă ar fi activitatea lui FRANYO ca traducător, el totuşi a fost şi a rămas un excroc(!), cu fapte bine cunoscute şi cu dosar judiciar. S-a afirmat că în activitatea lui de gazetar la Timişoara a săvîrşit numeroase şantaje şi a şi suferit o condamnare juridică pentru unul din aceste şantaje. Astăzi se preface ca şi cum ele nu ar fi existat şi crede că lumea le-a uitat. Alţii i-au pus la îndoială sinceritatea luptei sale pentru prietenia româno-maghiară, spunînd că, într-un timp, cînd preia [probabil: presa – n.n. W.T.] maghiarii [ corect: maghiară – n.n. W.T.] din Ardeal nu cultiva asemenea lozinci, el a găsit sursa de venit din această atitudine, speculînd lucrurile şi [spaţiu liber, cuvînt indescifrabil – probabil cuvîntul „primind” – pentru cel care a dactilografiat nota scrisă de mînă,– n.n. W.T.] pe tema aceasta bani din fondurile secrete ale tuturor guvernelor care s-au perindat după unirea de la 1918 şi pînă în prezent. Alţii i-au contestat calitatea de luptător pentru drepturile clasei muncitoare, afirmînd că a fost un trădător al acestei cauze.-

Profesorul pensionar BOSANU, de la Politehnică, a adresat sursei cuvinte deosebit de tari pentru faptul că la acea şedinţă a luat cuvîntul în sprijinul candidaturii lui FRANYO la Premiul de Stat, spunînd că, în calitate de cadru didactic universitar, n-avea voie s-o facă, dat fiindcă FRANYO este cunoscut de opinia publică din Timişoara ca un om lipsit de onestitate, ca un excroc înrăit. Şi pentru ca să ilustreze acest lucru i-a povestit [sursei] următorul fapt, confirmat şi de TRIFU RUIAN. Un alt excroc, VICTOR SIMU, care trăieşte din expedicute [corect: expediente, mijloace ilicite pentru a procura bani – n.n. W.T.] a reuşit anul trecut să-l excrocheze pe

f. 324

ZOLTAN FRANYO, luîndu-i 1000 de lei, ceea ce, fără îndoială, spuneau ei, n-a fost lucru uşor, pentru că FRANYO nu se lasă uşor excrocat, recunoscîndu-şi colegii. Anume, SIMU a aflat că FRANYO vrea să scape de un chiriaş al lui, de fostul procuror BOHATEL, actualmente membru al orchestrei Operei de Stat din Timişoara şi i-a spus lui FRANYO că el cunoaşte funcţionarii de la Spaţiul Locativ al Sfatului Popular al oraşului, care pot să-i dea lui BOHATEL o altă locuinţă. Pentru a obţine însă bunăvoinţa lor trebuie să li se dea – sau unuia dintre ei – un sperţ de 1.000 lei. Deşi prudent în general şi neîncrezător în asemenea chestiuni, FRANYO a căzut şi i-a dat lui SIMU suma cerută. Au urmat  fel de fel de promisiuni, dar chestia lui BOHATEL nu s-a mai aranjat niciodată. Atunci FRANYO a devenit energic şi i-a fixat lui SIMU un termen pînă la care trebuie sau să aranjeze afacerea cu BOHATEL, sau să-i restituie suma. Cum la termenul fixat iar nu s-a întîmplat nimic, FRANYO l-a apostrofat pe SIMU care i-a promis că o parte din sumă, pe care încă n-a predat-o persoanei în chestiune, are să i-o restituie, ceea ce după destule tărăgăneli a şi făcut-o. FRANYO nefiind însă mulţumit de atît, SIMU a apărut într-o zi la cofetăria Violeta şi după ameninţarea lui FRANYO că-l va da pe mîna parchetului, a scos din buzunar o gazetă germană de filaterişti (!), în care se cuprindea o informaţie prin care abonaţii gazetei erau avertizaţi să se ferească de excrocul ZOLTAN FRANYO din Timişoara, care în schimbul timbrelor pe care le obţine, trimite timbre falsificate. Dacă nu renunţă la suma pe care o mai pretinde SIMU – spunea el – va populariza acest lucru. FRANYO a îngălbenit şi n-a mai spus nimic. Într-adevăr ştie şi sursa că SIMU îi datorează încă o anumită sumă la care FRANYO a renunţat. Sursa l-a întrebat: „ZOLTAN, de ce nu-l dai în judecată?”

„E mai bine să nu te încurci cu asemenea excroci” – a fost răspunsul lui. „Am terminat cu el, nici nu mai stau de vorbă.”–

Şi, cu toate că FRANYO a renunţat la pretenţiile lui, SIMU totuşi l-a popularizat pe ici-colo: gazeta i-a arătat-o si profesorului BOSANU şi lui RUIAN.-

Acesta din urmă, TRIFU RUIAN, pretinde că FRANYO, înainte de eliberare a fost un colaborator permanent al Biroului II al Armatei – unde a lucrat şi RUIAN – primind FRANYO, pentru serviciile lui suma lunară de 500 de lei retribuţie fixă.[7] În acelaşi timp, Biroul II a intervenit de mai multe ori ca ziarul său să poată apărea, fiind de mai multe ori suspendat de ministerul propagandei, pentru pretinsele sentimente de stînga ale lui FRANYO. Colaborarea lui FRANYO la Biroul II era aceia de [a furniza – n.n. W.T.] informaţii în chestiuni

f. 325

muncitoreşti. Iată de ce susţine el, RUIAN, că FRANYO n-a fost un luptător pentru drepturile clasei muncitoare, ci un trădător al ei, care astăzi vrea să profite de o calitate pe care de mult a pierdut (!) „aceea de a fi făcut parte din aparatul dictaturii proletariatului din Ungaria anului 1919.”

Sursa: Bologa V.

Observaţii:

Agentul prezintă nota în urma sarcinilor avute legat de relaţiile care le are BUTEANU cu FRANYO ZOLTAN. –

Nota va fi exploatată la acţiunea de prelucrare a lui FRANYO ZOLTAN şi pregătit raportul pentru Direcţia III-a, legat de premiul de stat a lui ZOLTAN FRANYO:-

Mr. Bota Gheorghe

f. 326

ACNSAS, I 375447, vol. 2, ff. 323-326

Adnotări

[1] Document compus din 4 pagini dactilografiate. Unele greşeli au fost tacit corectate. Anumite erori din acest text au fost marcate cu (!).

[2] „Scrisul bănățean” a fost revista literară a filialei Uniunii Scriitorilor din Timişoara, în perioada stalinismului. Primul număr a apărut pe data de 1 august 1949. În ianuarie 1964 a primit numele de „Orizont”. Sub această denumire apare şi astăzi.

[3] Al. Jebeleanu (1923-1996), poet, şeful Filialei Uniunii Scriitorilor din Timişoara între anii 1949 şi 1970. Pînă-n 1972, Jebeleanu a fost şi redactorul şef al revistei „Scrisul bănăţean” /„Orizont”, apoi director al Editurii Facla, care între 1979 şi 1989 îl avea ca director pe Ion Marin Almăjan.

[4] Aurel Buteanu (1904-1976), scriitor, fost ţărănist şi editor al ziarului „Patria” din Cluj, a întreţinut relaţii amicale cu Franyó (conspirat în DUI – Dosar de urmărire informativă: „Ungar Carol”). Cu ocazia unei călătorii în Ungaria, în 1963, Buteanu a încercat să treacă clandestin peste graniţă nişte manuscrise ale lui Franyó. Acesta a fost „surprins” de către autorităţile vamale, alarmate de către Securitate, informată de agenta „Diana Popescu”, jurisconsult la Filiala din Timişoara a Uniunii Scriitorilor, devenită, în urma indicaţiilor poliţiei secrete, „prietenă intimă” a lui Franyó (ACNSAS, I 210846, vol. 1, ff. 76-78).

[5] Referire la activitatea lui Franyó în timpul „republicii sfaturilor” din Ungaria, între martie-august 1919.

[6] Ziar de partid, local, din Timişoara. După Revoluţia din 1989, apare sub denumirea „Renaşterea bănăţeană”.

[7] Acuzaţia că Franyó ar fi fost pînă la 23 august 1944 un informator al serviciilor secrete româneşti nu corespunde realităţii. Nici Securitatea nu a reuşit să dovedească acest lucru, renunţînd la acuzaţia vehiculată în timpul detenţiei lui Franyó de la începutul anilor 1950. Zvonul, însă, fusese lansat în anii următori de agenţi ai Securităţii cu scopul de a-l discredita pe traducătorul timişorean care a continuat să întreţină contacte cu social-democraţii bănăţeni, care activau clandestin, deşi erau supravegheaţi şi şicanaţi de poliţia politică. Cf. „Hotărîre privind propunerea de deschidere a acţiunii informative individuale asupra numitului FRANYO ZOLTAN”, redactată pe data de 4 noiembrie 1963 de şeful Biroului II, mr. de Securitate Bozeşan Iosif; lucrător operativ, lt. de Securitate Cîntăreţu Constantin cu acordul şefului serviciului III, mr. de Securitate, Bota Gheorghe, aprobată de şeful Securităţii Regionale Banat, col. Viliam Steskal: „FRANYO ZOLTAN a fost urmărit în acţiunea informativă de grup NOVAC TRAIAN, care a fost închisă cu aprobarea de a se deschide acţiune informativă individuală asupra lui NOVAC TRAIAN şi ZOLTAN FRANYO.” (ACNSAS, I 210846, vol. 1, ff. 2-4, aici f. 3.)

[12 octombrie 1951. Copie dactilografiată a declaraţiei autobiografice, scurtată de către cei care au transcris-o, redactată de Zoltán Franyó după ce a fost reţinut prima dată pe data de 29 decembrie 1950. Arestarea oficială, cu mandat, s-a produs pe data de 27 mai 1952]

Copie[1]

12 octombrie 1951

Dată în faţa noastră

Lt. de Securitate

DECLARAŢIE AUTOBIOGRAFICĂ

Subsemnatul FRANYO ZOLTAN, născut în anul 1887, luna iulie, ziua 31, în comuna Kiş Marghita (acum Marghitiţa), Banatul Jugoslav, fiul lui Carol şi Ludmila, de profesiune scriitor, nu am avere, posed ca studii bacalaureat şi Universitatea (Filologică Greacă şi Orientalistă) din Viena, sunt căsătorit[2], cu serviciul militar satisfăcut în armata austro-ungară, la Reg. 61 Inf. eliberat cu gradul de Sublocotenent, ctg. 1906, sunt cetăţean român, de naţionalitate maghiară, cu ultimul domiciliu în Timişoara I. Calea Bogdăneştilor Nr. 19, în prezent reţinut, declar următoarele:

Din anul 1894 am urmat cursurile şcoalei primare din comuna Ineu (Regiune Arad), pînă în anul 1898, absolvind 4 clase.

Din anul 1898 am urmat cursurile Gimnaziului de Stat din Arad, pînă în anul 1900, absolvind 3 clase. Din această perioadă sunt cunoscut de următorii: Dr. CORNEL MICLOSI, directorul Uzinei Electrice din Timişoara. Din anul 1900 am urmat cursurile în Gimnaziul de Stat în Timişoara, pînă în anul 1901, absolvind clasa IV-a. Din această perioadă sunt cunoscut de următorii: Dr. BÜRGER ERNEST, avocatul Sfatului Regional, Dr. BÜRGER GEZA, medic, Timişoara, Dr. CRISMARIU OCTAVIAN, avocat, Timişoara.

Din anul 1901 am urmat cursurile liceului Militar din Sopron-Ungaria, pînă în anul 1904, absolvind 3 clase, la acest liceu am fost împreună cu Colonelul ZIPPER, Timişoara Mehala. În anul 1904 am făcut bacalaureatul în Szgedin (Ungaria). Din anul 1904 pînă în anul 1907 absolvind 3 clase.-

După terminarea Academiei militare am fost promovat ca Sublocotenent şi am stat în cadrele armatei pînă în anul 1910. Din această perioadă sunt cunoscut de următorii: Maior în pensie, MALY IOSIF în casa „Pietas” Timişoara

f. 5

Căpitanul REINER, Dr. OTTO ROTH, avocat Timişoara I, str. Veneţia Nr. 2, Dr. BÜRGER ERNEST, avocat la Sfatul Popular Regional Timişoara, FREUND, funcţionar Timişoara IV, str. Gojdu. –

Din anul 1910 am îndeplinit funcţia de secretar al Redacţiei ziarului „Fügetlenseg” din Arad pînă în anul 1911, cînd am fost invitat la Budapesta unde am îndeplinit funcţia de redactor împreună cu ADY ANDRE(!), BALASZ BELA şi NAGY LUDOVIC la ziarul „Nepszava”, organ al Partidului Socialist. De asemenea am colaborat ca scriitor la revista Avatgardistă (!) „Nyugat”, pînă în anul 1914. Din această perioadă sunt cunoscut de POGANY LADISLAU Timişoara I, Sovrom asigurare, şi de GAAL GABOR, Directorul revistei „Utunk” din Cluj. – În anul 1914 am fost mobilizat şi dus pe front, prima dată pe frontul din Galiţia, iar pe urmă pr frontul din Italia.- Pe front am stat pînă în anul 1918.- În acest timp am fost rănit de 2 ori.- Din această perioadă sunt cunoscut de ROSZA LAZAR, care este în prezent la Penitenciarul din Timişoara. – După venirea mea de pe front, am plecat la Budapesta unde am îndeplinit funcţia de director al ziarului „Vörös Lobogo” (Steagul Roşu).- Înainte de aceasta am îndeplinit funcţia de Consilier de Presă la ambasada revoluţionară Maghiară din Wiena (!), pe urmă am făcut parte din Comisariatul de arte şi cultură, răspunzînd de resortul literatură, sub conducerea Ministerului(!) Luckacs(!) Gheorghe.-

La venirea lui HORTI(!) cu armata contra revoluţionară în Budapesta, şi eu am emigrat în Wiena în vara anului 1919. – Din această perioadă sunt cunoscut de GAAL GABOR, Directorul revistei „Utunk” din Cluj, de Dr. REICHER EUGEN, ziarist la Arad, Str. Eminescu.[3]

Din anul 1919 pînă în anul 1924 am stat în Wiena, unde am făcut Universitatea de Filologie Greacă şi Orientală (Chineză şi Pertană[!] veche) şi am colaborat în timpul liber (în noaptea) în cadrul ziarelor emigrante „Bocsi Magyar Ujsag”, „A Iövö(!)” şi „Atüz”(!), ocupîndu-mă cu resortul critică şi poezie.- Tot în acest timp am ţinut conferinţe despre literatura contemporană din România şi despre Eminescu. Tot în această perioadă, adică 1921, am fost ales ca membru de onoare în Societatea Acad. „România Jună”, Wiena.- Din această perioadă sunt cunoscut de profesor ARDELEAN STEFAN Timişoara şi MOSESCU(!) TRAIAN fost Director

f. 6

al Liceului la Balcic şi Gaal Gabor, directorul revistei „Utunk” Cluj.-

În anul 1924 am venit în România la Arad, unde am editat şi am redactat prima revistă progresistă în limba maghiară cu titlul „Genius”(!), am redactat această revistă pînă în anul 1926, tot în acest timp, în anul 1925 am condus cotidianul din Timişoara cu titlul „Eşti(!) Lloyd”.- În acest ziar am început lupta împotriva Partidului Maghiar reacţionar.-

În 1926 am venit în Timişoara, deoarece am primit concesiunea de la municipiul Timişoara pentru Teatrul Maghiar.-

Am deţinut acest post pînă în anul 1927.- Din această perioadă sunt cunoscut de POGANY LADISLAU, SOVROM ASIGURARE Timişoara şi LOVAŞ(!) NICOLAIE, Cooperativa „Dinamo” Timişoara.-

Din 1927 pînă în anul 1929 m-am ocupat cu beletristica şi cu traduceri de poezie românească în limba maghiară şi germană şi am scris articole critice la diferite ziare din Ardeal şi Banat.-

În 1929 am fost invitat în calitate de şef redactor la cotidianul „Volkswille”, organ al Partidului Social democrat din Timişoara, unde am lucrat pînă în anul 1931, 1 mai.- Am părăsit redacţia şi am fondat cotidianul independent „6 Orai ujsag” (ziar de ora 6).

Am condus ziarul meu fără întrerupere pînă în anul 1940, cînd la 16 decembrie ziarul „6 orai ujsag” a fost suprimat definitiv prin Guvernul Legionar cu ordinul fostului prefect. GHENADIE ILIE.-

Din anul 1931 şi pînă în anul 1940 sunt cunoscut de următorii: SIMONIS ENRICH, ziarist, ASZODI IOAN, directorul „Editurii pentru literatură şi artă”, Bucureşti, Bulevardul Ana Ipătescu nr. 39, şi FRIDMAN MATEI (Scînteia).-

Din anul 1941 am lucrat în calitate de administrator la ziarul „Magyar Neplap” [al] cărui redactor responsabil a fost Szasz Stefan. – Am obţinut postul de administrator datorită faptului că am predat localitatea(!), organizaţiei de colportaş(!) şi toată instalaţia fostului ziar al meu „6 orai ujsag”. Am lucrat aici pînă în anul 1942, când şi acest ziar a fost suprimat de către DIANU 

f. 7

ROMULUS, directorul presei şi cenzurii, datorită faptului că a aflat că şi eu lucrez la acest ziar.-

Din anul 1942 şi pînă în anul 1944, 23 august, am stat acasă şi am tradus poezie greacă şi chineză.-

Din anul 1941 şi pînă în anul 1944 sunt cunoscut de următorii:

FENYVES FARKAS LASZLO, redactorul ziarului „Szabad szo”, Timişoara I Str. Alexandri(!).

LOVAS NICOLAE, cooperativa Dinamo,

LAUSCH IULIU, pictor artist, Sindicatul de Artă şi Cultură,

KRAUSZ ALBERT, inginer arhitect, Sindicatul Artă şi Cultură,

SPITZER-SZASZ MARTIN, scriitor, Timişoara III, Str. Iosif Gal nr. 5, et. II.

Din 1944 am activist extrabugetar pînă în anul 1948, am răspuns de resortul cultural artistic.-

În 1946 am fost numit Inspector General al Artelor pentru ţinutul Banat, pînă în anul 1948, cînd toate inspectoratele din ţară au fost desfiinţate.- Din această perioadă sunt cunoscut de următorii:

SCHRÖDER RADU şi SCHRÖDER STEFAN, Timişoara, Circa III-a.-

SAGI FRANCISC, Timişoara I, Sindicatul Micilor Meseriaşi.-

Din anul 1948 pînă în anul 1950, 29 decembrie am activat în cadrul „Uniunii Scriitorilor”, secţia Timişoara, unde am ţinut nenumărate conferinţe, am fost unul dintre redactorii Almanahurilor, am făcut referate şi traduceri din lirica sovietică şi românească precum şi chineza revoluţionară, în limba maghiară şi germană. – Şi am lucrat în calitate de colaborator permanent pentru „Editura de Stat”, „Editura pentru literatură şi artă” şi „Cartea Rusă”.- De la 1944 23 august pînă în decembrie 1950 au apărut noi(?) volume de mine în editurile sus numite.- Din această perioadă sunt cunoscut de următorii: STANCU ZAHARIA, scriitor, Bucureşti, BARNA VLAICU, scriitor, Bucureşti, „Epla”, Bulevardul Ana Ipătescu nr. 39, BENIUC MIHAI, secretar al „Uniunii Scriitorilor”, Bucureşti, Jebeleanu Eugen, scriitor, Bucureşti, „Epla”, ASZODI IOAN, directorul „Editurii pentru Literatură şi Artă” (Epla), Bucureşti, B-dul Ana Ipătescu nr. 29, DIMENY STEFAN, şef

f. 8

redactor politic al ziarului „Szabad szo”, SPITZER SZASZ MARTIN, scriitor, Timişoara III, str. Iosif Gal nr. 5, et. II, SINGER BODOR CLARA, scriitoare, Timişoara III, Str. Romulus nr. 10.-

ACTIVITATEA POLITICĂ

Am fost membru în Partidul Soc. Democrat din Ungaria, din anul 1911 pînă în anul 1919, martie.- Nu am avut nici o muncă de răspundere.- Din anul 1919 şi pînă în anul 1924 am făcut parte din grupa emigranţilor de stînga care a luptat contra hortismului (!).- Din anul 1929 şi pînă în anul 1931, mai, am fost membru în Partidul Social democrat din România, cînd am demisionat din partid.

În anul 1944 am reintrat în rîndurile Partidului Social Democrat din România şi am făcut parte din acest partid pînă în anul 1948 cînd s-a făcut unificarea.-

Părinţii: CAROL FRANYO, născut în anul 1848 în Zombor, Bacska, Ungaria, de profesiune subinginer la Timiş Bega, nu a făcut nici o politică, ca avere a posedat 1 lanţ de vie, în Mocrea, este decedat din 1922.-

Mama, LUDMILA MOLLER, născută în anul 1856 la Lipova, de profesiune casnică.- Nu a făcut politică, nu a avut avere.- Este decedată din anul 1924.-

Soţie: CRISTINA MAYERHOFFER, în etate de 56 ani, de profesiune casnică nu a făcut politică, posedă ca avere jumătate casă familiară, locuieşte în prezent: Timişoara I, Calea Bogdăneştilor nr. 19.

Am patru cumnate, dintre care 2 la Sopronnyek, Burgenland, una în Mödling lîngă Wiena şi una în Innsbruck (Austria).-

Cu aceste cumnate nu am avut nici o legătură de 8-9 ani.-

Am o fiică ELEONORA FRANYO, în etate de 28 ani, de profesiune funcţionară la Filarmonia de Stat din Timişoara, în trecut nu a făcut politică, în prezent este membră ARLUS.- Nu are avere, este divorţată.- Locuieşte în prezent: Timişoara I, Calea Bogdăneştilor nr. 19.-

Am un fiu adoptiv ALFRED MAYRHOFFER, este student de chimie în Wiena, nu ştiu nimic de el de un an şi jumătate.-

Am avut un fiu, CLAUDIU FRANYO, care era stu-

f. 9

dent de medicină în Wiena(!), pe urmă în Giessen, unde a fost executat de Gestapo în anul 1945, la sfîrşitul lui martie, datorită faptului că a refuzat să meargă pe front ca soldat.-

Aceasta-mi este declaraţia autobiografică pe care o dau, o susţin şi o semnez propriu, nefiind silit de nimeni.-

Timişoara la 12 octombrie 1951.

(ss) Franyo Zoltan

Pentru conformitate: (semnat indescifrabil)

f. 10

ANSAS, I 210846, vol. 1, ff. 5-10

Adnotări

[1] Document dactilografiat, 6 pagini, reprodus aici fără intervenţii. Unele greşeli au fost tacit corectate, altele sînt marcate cu (!). Pentru autobiografia integrală, a se vedea paginile scrise de mînă în: ACNSAS, 210846, vol. 4, ff. 58 ş.u. Din textul dactilografiat au fost eliminate mai multe pasaje şi detalii, cuprinse în versiunea scrisă de mînă, concepută de Franyó cu intenţia de a se prezenta în faţa temutului aparat represiv într-o lumină cît se poate de pozitivă.

[2] Cuvintele din acest pasaj au fost subliniate cu albastru.

[3] Notă scrisă de mînă pe marginea stîngă a pasajului, semnată indescifrabil: „A fost informator al siguranţei”. Numele Reicher şi toponimul Arad subliniate cu albastru.

[22 decembrie 1962. „Diana Popescu” susţine într-o notă că Franyó Zoltán ar fi un şovin maghiar, ostil regimului]

Primit Cpt. Petre Ioan

Sursa: „Diana Popescu”

Data: 22 dec. 1962

Casa: „Dan Silvia” [1]

Notă informativă

În legătură cu numitul FRANYO ZOLTAN sursa informează că acesta este ostil regimului nostru şi are sentimente şovine maghiare. Se laudă mereu cu trecutul lui politic de membru al Guvernului Bella Kun[2], povestind că a suferit din cauza persecuţiilor şi a fost exilat la Viena după înfrîngerea lui Kun, dar în prezent nu este mulţumit cu felul în care merg lucrurile la noi în ţară.

Ascultă radio Elveţia-Paris etc. şi laudă „libertatea” din Ungaria, spunînd că acolo sînt oameni deştepţi care se orientează sănătos, lăsînd populaţia mai liberă şi scriitori liberi să scrie ce vor şi că toate sărbătorile religioase se ţin.

Cu toate că anul acesta a primit Ordinul Muncii a fost foarte nemulţumit deoarece a vrut premiul de stat pentru literatură care presupune şi o sumă mare de bani.

Îi place să spună sau să asculte glume cu tendinţe politice şi să ponegrească organele de conducere în general, afirmînd că pe la diverse instit[uţii] şi întreprinderi sînt puşi oameni necorespunzători, necompetenţi şi de aceea lucrurile nu merg bine.

Are relaţii apropiate cu scriitorii din Ungaria. La Timişoara are în jurul lui nişte scriitori tineri, ca de exemplu: MANDICS GYÖRGY[3] care îl adulează şi de care se ocupă. Cu toate că zice că ar cunoaşte o mulţime de limbi străine, româneşte vorbeşte foarte slab şi nici nu-i place să vorbească astfel, decît ungureşte şi eventual nemţeşte.

(ss) „Diana Popescu”

OBSERVAŢII

FRANYO ZOLTAN este urmărit în acţiunea inf[ormativă] grup le linia problemei PSDI.[4]

INSTRUCŢIUNI

Agenta[5] a fost instruită şi dirijată pentru

f. 327

a stabili în mod concret legăturile prezente şi caracterul lor din Timişoara şi alte localităţi, pe care FRANYO le are şi care este atitudinea politică faţă de aceste legături. Deasemeni în ce măsură FRANYO se manifestă duşmănos cu privire la activiatea lui de scriitor. În acest sens agenta să urmărească dacă FRANYO caută să atragă în concepţiile sale prezente şi pe alţi scriitori şi special din rîndul tineretului, cum este MANDICS şi alţii. Agenta va putea să stabilească acest lucru, întrucît şi ea este scriitoare şi are contingenţă cu activitatea scriitoricească a lui FRANYO.

MĂSURI

Nota în copie se va ataşa la acţiunea grup unde este urmărit FRANYO şi va fi identificat MANDICS după care se va verifica.

Cpt. Petre Ioan

Rezoluţie: Tov. Petre, FRANYO trebuie lucrat activ şi urmărit pentru a stabili toate legăturile acestuia care deasemeni să fie incadrat(!) inf[ormativ].

Mr. Bozeşan I[osif]

f. 327v

ACNSAS, I 375447, vol. 2, ff. 327-327v

Adnotări:

[1] Document dactilografiat, două pagini.

[2] Corect: Béla Kun (1886-1938), ziarist, activist radical de stînga, conducător important în timpul regimului sovietelor, instaurat în 1919, în Ungaria. După prăbuşirea regimului, Kun a trăit în exilul sovietic, a fost acuzat de troţchism. În 1938 a devenit o victimă a epurărilor sîngeroase, iniţiate de Stalin. În 1956 a fost reabilitat. Soţia şi fiica sa s-au stabilit în Ungaria, după ce au petrecut mai mulţi ani în Gulag.

[3] Mandics György, n. 1943, scriitor maghiar, a debutat în ziarul timişorean Szabad Szó, în 1961. Lector la Editura Facla. Apropiat de Franyó.

[4] Partidul Social-Democrat Independent (condus de Titel Petrescu).

[5] Într-un amplu raport, din 9 noiembrie 1964, cuprinzînd 14 pagini dactilografiate, al Direcţiei Regionale Banat către Direcţia a III-a din Bucureşti pentru gen. mr. Evghenie Tănase, semnat de şeful Regionalei, col. Viliam Steskal şi şeful serviciului III, mr. Bota Gheorghe, despre Franyó Zoltán, însoţit de 9 note informative, „furnizate de agenta „Diana Popescu” după reîntoarcerea ei din vizită în R.P.U., precum şi o copie a materialului din interceptarea telefonului de la domiciliul lui Franyó Zoltán, obţinut înainte de plecarea sa” în Ungaria, unde a participat, la Budapesta, între 15 şi 20 octombrie 1964 la congresul internaţional al PEN-clubului, se raportează că „numele real al agentei „Diana Popescu” este Chiriţă Ligia, de profesie juristă şi critică literară, activînd în cadrul Uniunii Scriitorilor – filiala Timişoara” – cf. ACNSAS, I 375447, vol. 2, ff. 3-16.

Ilustraţii

Zoltán Franyó, fotografiat în detenţie (Sursa: ACNSAS)
Fişa biografică a lui Zoltan Franyó (ACNSAS)
Coperta revistei Genius, editată de Zoltan Franyó la Arad, 1924-26
Articol omagial din Neuer Weg, 30.7. 1977
Scrisoarea lui Titel Petrescu trimisă lui Traian Novac, 2.2. 1957 (ACNSAS, I 375447, vol. 4, f. 181).
Statistica arestaţilor politici, 1959, ACNSAS, D 53, vol. 3, f. 147.
„Rumänische Dichter”, 1932

O variantă a acestui text se află și pe site-ul www.rfi.ro

Publicat în Cultură, LiteraturăRecomandat0 recomandări

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Supportscreen tag