uscate rufe cad din Place Pigalle

Spaţiul amiezei, acoperit de grupurile turiştilor, dornici să învârtă paletele de la Moulin Rouge, se limitase la un bistro, un șevalet şi o cocotă bătrână, cu rimelul curs şi ciorapii rupţi. Pe strada uitată de lume, cu nume de pictor, care duce către şi mai ascunsa Place du Tertre, ochii se plimbau ironici, peste porţile caselor şi hotelurilor, în speranţa unui peisaj îmbogăţit. Adevărul e că adjectivele stăteau cuminţi în rastel, iar cel care dorea să amplifice şi să obiectiveze imaginea, putea să se oprească la o masă stradală, perfect rotundă, din localul Chez Cosette, unde se mâncau cele mai bune tresses au chocolat din tot „faubourgul”.

Acordeonul se vindea şi el, cu melodia tărăgănată a „clochardului” bărbos, în tricou de marinar. Cocota aştepta cuminte în colţul străzii, apoi, după o strategie verificată ani la rând, se apropia de mesele clienţilor, fără să zică nimic, rotind cu arătătorul buza sticlei de bere sau cidru. Clătina capul cu indulgenţă, de parcă ar fi invitat lumea la propriul său vernisaj existenţial. În această linişte sacră, vocile turiştilor se adună din ce ce în ce mai vizibil. La început, din ecouri, pe lumina spartă a felinarelor. În faţa bistroului, un petrecăreţ din grup se desprinde, iar silueta sa, afumată de voioşie, îmbrăţişează bătrâna cocotă cu ciorapii rupţi. Surpriza i se citeşte pe chip, iar mâna strânge bancnota mototolită de 50 de euro, apoi o aşează cuminte, în văzul lumii, la cocarda pulpei. Toţi aplaudă, acordeonistul bărbos chiar a început une chanson paillarde… Cocota face cu mâna grupului vesel, lăsând în urmă dâra de zgomot, apoi strigă speriată, lăsând vocea piţigăiată să alunge rutina : „Vive la vie! Vive les bastards!”

Sursă foto: www.artsper.com ( Place Pigalle à Paris, 1955, Elisée Maclet)

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Print
Cristina-Claudia Ciobotaru

Metamorfozele mefistofelice ale cotidianului

Când citești prozele lui Florin Iaru, e imposibil să nu rămâi șocat și să nu te întrebi încontinuu: cum e posibil așa ceva? Indiferent de

Print
Silviu Romaniuc

Așteptând ca moartea să se întâmple

Publicat la sfârșitul anului 2020 (Polirom), (micro)romanul lui Bogdan Răileanu, Să nu lași moartea să te găsească, propune, la o primă vedere, povestea conceperii baladei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *