plimbările prin oraș mi-au lăsat câteva răni pe care nu mai
știu ce le-a provocat și câteva poezii fără adăpost, lașe și
rase peste tot,
iar metaficțiunea
nu iartă: scrii un singur, mare fluviu înghițind
casa boierească din care stăpânii nu pleacă – o literatură a
ieșirii la liman – într-o piață
de burg medieval sau într-una liberă –
unde străinii te privesc cu milă descoperind că nu vorbești
limba lor,
numai o variantă a ei, din carton.
toată viața e o neîntâlnire, scria Sabato, sau o întâlnire în
somn,
ceea ce poate fi bine, pentru
arta fotografiei,
sau rău,
pentru verile din care plictiseala s-a ales ca un
caimac deasupra grijii
că maturitatea aduce tornade
acolo unde în copilărie fuseseră doar furtuni, o creangă
ruptă
și înghionteli.
dacă admirația nu se pierde, strâng în brațe tot
târfa de ieri și-i declar bagajele pierdute,
ca să poată fugi.
cine se trezește primul, își ia o zi personală și
protestează mut
în fața unei garnizoane.
administrezi ineficient locurile unde au înnoptat poeții
generației tale,
(încredințați că nimic rău nu
li s-ar mai putea întâmpla): aici atragi – peste ani –
pentru că i-ai tot pus apă și mei și ai creat un climat –
tragedia – ca urma pantofului de femeie-copil
în asfaltul proaspăt turnat: ai fost un
refugiu de meditat asupra lucrurilor trecătoare care te fac o
situație greu de suportat,
un poem-santinelă, de nepublicat, un ganglion
submandibular inflamat, cât să-ți anunțe
trecerea de la paradigmă la obsesie
(pentru)
un eveniment pe care ți-l amintești din lumină și borangic,
o dezbatere cu un poet de nimic,
sub ochii scoși ai icoanelor porno-balcanice; un pomelnic
pe care,
transcriindu-l din memorie, călugărița consemnează și țara
plină de rufele criminalilor pe care statul îi va elibera din
sentințe pe viață, înainte ca albiturile
să li se poată uza; ce era dezgust în tinerețe,
deviază, pentru că drumul ăla e mai bun și mai scurt, spre
dispreț.
cum unii apropriază un întreg cod genetic și
o întreagă cultură
cheltuind averi pe operații estetice,
această literatură
pe care-o probezi (deși-i custom-made)
devine caznă…
…și de-asta nu-ți plac bărbații care ți-o trag
de parcă se
autocitează.
În dialog cu artista Maria Bordeanu
Ioana Drăgulin
