Violoncelistul Valentin Răduțiu: „Am speranța că oamenii se vor întoarce cu euforie înapoi în sala de concert”

Valentin Răduțiu este violoncelistul român, născut în Germania, care a cucerit presa internațională prin tonul masculin caracteristic, distinctiv și interesant, fiind considerat unul dintre cei mai buni violonceliști ai timpului nostru, potrivit publicaţiei Süddeutsche Zeitung. Despre Valentin Răduțiu vorbește elogios Rolando Villazón la televiziunea Arte, iar Radio România Muzical îl prezintă ca fiind unul dintre moștenitorii României muzicale.

Valentin Răduțiu a concertat în gala de deschidere a Festivalului Internațional „George Enescu” în calitate de solist, alături de Gyehee Kim (vioară) și Victoria Vassilenko (pian),  în lucrarea – prezentată în premieră mondială – Brahmsodia, scrisă de compozitorul Dan Dediu special pentru acest eveniment.

Sunteți unul dintre cei mai impresionanți soliști concertiști cu care România se laudă la ora actuală pe plan internațional. Recitalurile dumneavoastră sunt pline de farmec și culoare muzicală vibrantă, inducând iubitorilor de muzică clasică o impresionantă călătorie interioară. Desigur, există multe încercări de a defini muzica, cu toate acestea, vreau să vă întreb ce semnifică, de fapt, muzica clasică pentru dumneavoastră?

Într-adevăr, este o întrebare amplă și complexă. Este o parte din viața mea, în cel mai firesc mod.  Atât de firească cum ar fi un element al naturii sau un om apropiat din familie. Este prieten, sursă de energie și nutriție. Toate aceste lucruri pe care le-aș putea continua acum cu aplomb poetic. Și mai este, desigur, o realitate pragmatică în viața mea, este meseria mea, lucrul cu care mă ocup cel mai intens și un lucru care a fost prezent în viața mea de când am amintiri. Este și o limbă, un mod de a mă exprima și de a comunica cu alți oameni, un mediu care m-a făcut să cunosc foarte multe lucruri, persoane și experiențe. Tot parcursul meu este ghidat mereu prin muzică, așa că este dificil pentru mine să mă limitez la un răspuns în limita câtorva propoziții. Și apoi, este și latura universală, este ceva absolut elementar, un element al vieții care ne ajută să ne simțim mai aproape de noi înșine și cred că este imposibil să ne închipuim viața fără muzică, indiferent că este muzică clasică sau alt gen de muzică. Muzica clasică, în mod deosebit, are o profunzime și o complexitate atât de mare, încât ne poate fi alături toată viața, nesimțind vreodată că ar fi uzată sau că o cunoaștem suficient pentru a ne plictisi. Și această complexitate și profunzime ne pot ajuta să găsim multă împlinire și bucurie.

Traversăm o perioadă dificilă, această pandemie ne provoacă tuturor bătăi de cap. Ce a însemnat pentru dumneavoastră această perioadă de izolare, conștientizând faptul că, cel puțin o perioadă, veți sta departe de public?

Această problemă are multe laturi și este greu să răspund într-un mod în care să nu fie doar o repetare a ceea ce ce se vorbește acum în permanență. Pentru noi, muzicienii, a fost poate, într-adevăr, foarte brutală această situație, fiindcă s-a declanșat un interzis al acestei meserii de a cânta muzica împreună cu alți muzicieni în fața publicului. Personal, această pauză a avut și laturi frumoase, dar mi-a dat și foarte multe de gândit. Am fost foarte preocupat de soarta unor muzicieni– mulți prieteni care, dintr-odată, au avut o absență de venit. M-am simțit norocos că nu sunt dependent de o activitate liber profesionistă. Așa că am traversat diferite sentimente în aceste luni, ocupându-mă cu muzica într-un mod foarte intens.

M-am bucurat și de lucruri total contrastante față de munca mea de instrumentist și de artist. Am avut plăcerea de a găti foarte mult, pentru că restaurantele au fost închise. M-am bucurat de vara care venea la Berlin, de posibilitatea de a face plimbări, de a descoperi anumite colțuri ale orașului care îmi erau necunoscute până atunci și, sigur, am avut timp să călătoresc, să descopăr filme și cărți, așa cum, desigur, cu toții am făcut.

German cu origini clujene, violoncelistul Valentin Răduțiu s-a născut în München și a primit primele lecții de violoncel de la tatăl său, la vârsta de 6 ani.

Am avut violoncelul în casă ca un membru al familiei și foarte devreme, pe la 4 ani, am început să imit pe o chitară cu un băț niște mișcări de violoncel. Așa că, de la sine am exprimat o dorință de a cânta la violoncel și o mare curiozitate. Desigur, am avut acest norocul ca tatăl meu să mă fi îndrumat în cel mai frumos mod.

Școlit în marile capitale ale muzicii, Valentin Răduțiu a studiat la Salzburg, Viena și Berlin cu profesorii: Clemens Hagen, Heinrich Schiff și David Geringas.

A debutat recent cu Deutsche Kammerphilharmonie în Concertul pentru violoncel de Schumann la „Glocke” Bremen, Concertul nr. 1 a lui Shostakovich cu Filarmonica Cehă la Festivalul Enescu 2017 din București, Concertul de violoncel a lui Lalo cu Opera de Marseille și dirijorul Lawrence Foster, precum și cu Orchestra Simfonică din Ierusalim și Chen Zimbalista.

Prima interacțiune cu scena

Acum câteva săptămâni, am găsit afișul primului meu concert cu orchestră de camera. Am cântat la vârsta de 10 ani un concert de Vivaldi și da, țin minte acel moment, în care probabil nici nu știam ce se întâmplă, de fapt, acolo sau cum am ajuns să mă trezesc pe scenă și să cânt acel concert. Îmi amintesc că aveam un breton atomic de tocilar, dar a fost o experiență frumoasă, în care am scos la suprafață o anumită forță de concetrare pe scenă.

Muzica, o filozofie de viață

Parcursul unui artist presupune dedicație și, totuși, eu pot spune că am avut un drum firesc, părinți care m-au susținut foarte mult, dar mi-au lăsat și o anumită libertate în dezvoltarea propriei personalități. Mereu m-au interesat și alte lucruri pe lângă violoncel, iubesc mult știința și arta de a cânta la violoncel, dar viața este copleșitor de frumoasă și este păcat să nu cunoaștem puțin mai multe despre ea. Mă refer nu doar la alte forme de artă și cultură, ci și la lucrurile absolut elementare, care fac parte din viață, cum ar fi relațiile sau prietenia. Un aspect foarte important este cum reușim să ne ridicăm atunci când viața ne lovește la ficat, așa cum, de exemplu, într-un concurs învățăm să și pierdem. Dreptatea absolută nu există, iar arta are mereu o mare doză de relativitate. Crucial este cum reușim să rămânem ambițioși după un eșec sau după un câștig și niciodată să nu ne culcăm pe-o ureche.

Violoncelul, o prelungire a corpului

Este o legătură extrem de firească care, pe de o parte este o unealtă, un lucru pe care îl folosesc zilnic. De altfel, cred că înțeleg foarte bine relația mea cu violoncelul când iau un instrument al unui student în mână, un oarecare violoncel și mă simt imediat, cumva, „foarte acasă”. Este plăcerea de a descoperi cum funcționează fenomenul de naștere a unui sunet și de a-l modela pe violoncel. De asemenea, este un lucru care mă fascinează și niciodată nu am simțit o clipă de plictis când este vorba de a descoperi violoncelul.

În momentul de față sunteți violoncelist în Deutsches Symphonie-Orchester Berlin. Cum se traduce pentru dumneavoastră această experiență?

Sunt solist în Orchestra Simfonică din Berlin și da, este o completare foarte armonioasă a experienței mele de muzician. Cred că este păcat pentru orice muzician, indiferent cum se poziționează, fie solist, fie muzician de cameră, să nu aibă trăirea repertoriului simfonic. Orchestra Simfonică din Berlin cântă la un nivel foarte înalt, avem 19 națiuni diferite în această orchestră, am colegi cu care mă înțeleg extrordinar și am și un contract pe această poziție, care îmi dă foarte multă libertate și timp liber. Astfel, îmi pot împărți sau urmări și celelalte activități.

Valentin Răduțiu a câștigat diverse concursuri naționale și internaționale, a fost premiat de mai multe ori în cadrul Concursului „Jugend musiziert” și la Concursul Dotzauer de la Dresda, iar în anul 2008 a obținut premiul I la Concursul Internațional Karl Davidov din Riga. În 2011, Valentin Răduțiu a câștigat premiul Music of German Business, unul dintre cele mai importante premii pentru tinerii muzicieni din Germania, iar în 2012, câștigă premiul II la concursul internațional „George Enescu” din București.

După câștigarea concursului internațional „George Enescu”, Valentin Răduțiu împreună cu pianistul Per Rundberg realizează prima înregistrare care unește într-un disc opera integrală enesciană pentru violoncel și pian.

Sunteți laureat al Concursului Internațional „George Enescu” la secțiunea violoncel. Ce a însemnat pentru dumneavoastră câștigarea acestui concurs?

A fost un moment emoționant prin legătura pe care o am cu George Enescu, dar și un premiu câștigat la un moment foarte potrivit în cariera mea, mi-a dat un imbold, o încredere, multe lucruri pozitive au rezultat din acest premiu. Multe aspecte s-au legat după câștigarea acestui concurs. Așa cum îmi place mie să spun, parcursul unui muzician se aseamănă cu un mare puzzle. Iar concursul „George Enescu” a însemnat o bucățică semnificativă din acest puzzle care a contribuit la formarea mea ca muzician.

De curând ați cântat în gala de deschidere a Concursului Internațional „George Enescu”, în calitate de fost laureat. După 62 de ani de la lansarea concursului, concertul de deschidere s-a desfășurat fără public în sală. Cum a fost să cântați în fața unui public care lipsește din sala de concert?

Multă lume evidențiază cât de stranie este această experiență. Sigur că, în clipa când merg pe scenă și sala este goală simt această situație într-un mod foarte ciudat, dar împotriva acestei opinii generale, știu că publicul nu este absent, ci este prezent în sală prin intermediul surselor  de streaming sau radio. Sunt conștient că oamenii mă ascultă de cealaltă parte a microfoanelor, și apoi, după ce muzica începe și concetrarea este atât de înaltă, nu mai sunt preocupat de absența fizică a publicului în sală. Sunt pe scenă, absorbit în muzică și în intensitatea acestei trăiri de a cânta muzica. Noi, oamenii, reușim să ne simțim aproape chiar și la distanță. Poate să fie chiar și un ocean între noi, muzica reușește să ne apropie.

Cea de-a XVII-a ediție a Concursului „George Enescu” din acest an s-a realizat într-o manieră absolut inedită prin Brahmsodia, o lucrare în premieră mondială, scrisă de compozitorul Dan Dediu. Lucrarea a fost interpretată de Filarmonica George Enescu sub bagheta dirijorului Josep Caballé Domenech, iar soliști au fost trei laureați din edițiile precedente: Valentin Răduțiu (violoncel, 2012), Victoria Vassilenko (pian, 2016), Gyehee Kim (vioară, 2016).

Mă bucur că Festivalul Enescu ține o legătură apropiată cu laureații concursului și, desigur, m-am bucurat foarte mult să descopăr o lucrare nouă. Mereu prima audiție este o trăire deosbită, muzicienii având această „problemă” – anume faptul că interpretăm lucrări pe care le-am auzit înainte de foarte multe ori și astfel, avem un anumit concept al muzicii înainte de a cânta. De aceea, trebuie să trecem printr-un proces prin care lucrarea trebuie devină a noastră și astfel să o cântăm cu aceeași intensitate. În cazul unei compoziții noi, desigur, această stare este deja dată. Întâi, cunoaștem partitura doar din note, iar lucrarea trăiește doar în imaginație, iar apoi o cântăm cu alți muzicieni pe scenă și asfel partitura primește viață. M-am bucurat, în primul rând, de invitația din partea festivalului, că se întâmplă în aceste condiții un concert cu muzicieni la Atenul Român și apoi de această lucrare a maestrului Dan Dediu, care a fost o descoperire foarte interesantă.

Ce puteți să ne spuneți despre Brahmsodia lui Dan Dediu?

Dan Dediu a spus, potrivit cu situația actuală, că în această lucrare el și-a pus masca lui Brahms, deci lucrarea conține mai multe citate celebre din compoziții ale lui Johannes Brahms. Din această lucrare putem înțelege cum modernul, sau confruntarea aceasta dintre prezent și trecut, se exprimă într-o manieră excepțională. Cred că cel mai bine este ca fiecare să asculte și să aibă curiozitatea să vadă acest proces care exprimă veșnica problemă a creației artistice. Această problematică a compozitorului contemporan care, având marii compozitori în spatele său, trebuie să-și găsească propria voce și să creeze ceva nou. Iar această suprapunere dintre cele două lumi, trecut și prezent, creează o lume sonoră foarte interesantă.

Ce impresie v-au creat concurenții la secțiunea de violoncel?

Putem înțelege concursul și în forma acesta, prin videoclipuri și nu reprezentații live. Este o altfel de disciplină, prin care participanții pot să se compare și să se autoanalizeze. Pe lângă acest aspect, este interesant și pentru public să poată să compare într-un mod conștient și să audă aceleași piese cântate de diferiți interpreți, totul cu ușurința unui click. Cât despre cei care au trecut în următoarea etapă, sunt sigur că a fost o decizie dificilă, un nivel foarte înalt și îi felicit pe toți participanții concursului. Pe câțiva îi cunosc, bineînțeles, pe Ștefan Cazacu, mă bucur foarte mult că a trecut mai departe și că avem un violoncelist român în următoarea etapă.

Ce ați vrea să știe publicul de muzică clasică despre violoncelistul Valentin Răduțiu?

Eu doresc ca oamenii să descopere muzica și frumusețea violocelului ca instrument, să aibă o experiență adevărată în sala de concert și să simtă relația muzicianului cu instrumentul. Cred că experiența de a asculta muzică live este esențială prin faptul că ne desprinde de viața cotidiană și ne îndeamnă la un moment de tăcere. Mă bucur când pot să declanșez emoții sau clipe foarte personale vorbind prin violoncel cu publicul. Dar, desigur, fiecare persoană, când merge la un concert, are această libertate să descopere muzica într-o manieră foarte personală.

Ce mesaj transmiteți iubitorilor de muzică clasică în această perioadă dificilă?

Sunt optimist și cred că oamenii, în această perioadă, au simțit absența muzicii și a experienței artistice, fie că este vorba de teatru sau alte activități culturale. Am cumva speranța că se vor întoarce cu euforie în sala de concert și se vor bucura de această reîntâlnire. Cred că am devenit mai conștienți de faptul că muzica și muzicienii au suferit foarte mult în această perioadă, iar susținerea din partea publicului este foarte importantă. Sunt de părere că toți trebuie să luăm seamă că nivelul vieții culturale este un indiciu foarte relevant în ceea ce privește bunăstarea unei societăți, iar stare se reflectă vizibil în bogăția culturală prezentă. Este important să înțelegem că muzica și cultura nu sunt un lux, ci sunt, mai degrabă, o hrană absolut elementară în aceste vremuri.

Foto: TVR

Publicat în InterviuRecomandat0 recomandări

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Supportscreen tag