Vlad Mărculescu – arta nu cunoaște limite

Scena, în cazul meu, înseamnă „acasă”, iar colegii și publicul sunt „familia”. Casa și familia pe care le-am ales în viață sunt tot ce am mai de preț.

În aceste vremuri, încercările pentru mine nu au încetat să apară. Trec printr-o perioadă grea, poate cea mai grea de până acum. Este frustrant ca tu, dansatorul cu experiență internațională, să ai un cuvânt de spus în specializarea ta, pentru care ți-ai dat viața, iar superiori tai să îți taie orice drept de a fi tu însuți, de a fi tu „dansul” care vrea mai mult sau „arta”. În aceste vremuri în care pandemia a lovit lumea culturală și toate domeniile artistice, colegii mei din lumea artei se pot bucura cu porția, puțin câte puțin, iar eu nu mă pot bucura deloc.

Eu, dansatorul, în aceasta perioadă, lucrând în casă… și nu în cea în care am trăit o viață. Este dureros, căci un artist fără arta lui este gol. Acest gol din mine a început să se umple atunci când am intrat pentru prima dată în sala de balet. Atunci când am urcat pe scenă și am știut ce urmează. Urma să renunț la a fi un copil normal, la a fi acasă cu familia de sărbători, la vacanțe, haine scumpe sau ieșiri în oraș. Toate acestea s-au umplut cu ore de munca în sală, cu ore târzii de somn din cauza durerilor, cu bani investiți în echipamente pentru balet, iar vacanțele au devenit workshop-uri și ore de studiu cu personalități importante din acest domeniu. Scenele lumii pe care am ajuns să pășesc, aplauzele oamenilor din fața mea, rolurile care m-au marcat, colegii de la care am învățat câte ceva – toți, de pretutindeni – înseamnă, de fapt, investiția vieții mele, reprezintă ceea ce sunt eu astăzi. Toate eforturile făcute mi-au fost răsplătite în viață, însă acum, simt că totul îmi fuge de sub picioare. De unde, în afara țării, aveam totul și eram apreciat, m-am întors acasă, dorindu-mi să împart tot ce am mai bun, să ajut tinerii și compania să se deschidă spre un viitor în artă, la nivel internațional. Se pare că acasă, în propria țară, nu sunt acceptat; aici, se preferă plafonarea și nu dorința de a progresa. La noi, tinerii sunt puși la zid și nu au dreptul la nimic. Energia, pasiunea și motivația lipsesc, iar dorința de a evolua este la un nivel minim. Oamenii din fața lor nu le sunt un exemplu, ci doar niște simpli oameni puși în funcții superioare, oameni de care ajung să se sature.

Nu există diversitate, de la oamenii care predau studii, la cei care coregrafiază spectacole, de la stilurile pe care le practică, la gama largă de spectacole din repertoriu, de la cei care gândesc costumele, până la cei care le croiesc.

Compania în sine, în fiecare compartiment, are o familie, pentru că prin vene le curge tuturor același sânge plin de artă. Oamenii se susțin, se încurajează și lupta împreună pentru același scop – progresul.

Pentru mine, artiștii sunt oameni nebuni, oameni sensibili, oameni extremi, oameni plini de pasiune, oameni care ard de nerăbdare. Cred că acești oameni mor puțin câte puțin în această perioadă, se sting printre noi, ne stingem împreună.

Cam asta a fost despre artă.

Eu, omul, sunt haos; sunt un om care trece prin toate stările, de la agonie la extaz, dar mă tratez cu dans. Sunt omul-suflet, sunt omul-pasiune… În orice fac, dau totul, sunt trup și suflet în fiecare experiență, în fiecare moment al vieții mele din afara scenei.

Mă doare să văd răul și să îl las să crească; poate de asta am și aceste răbufniri în viață. Sunt un om empatic și sensibil.

În drumul meu, am încercat să las câte ceva frumos, câte o fărâmă din mine, câte o bucățică din arta mea și câte o mângâiere din sufletul meu. Un zâmbet pe chipul celor care m-au privit, dorința de a reveni cu drag la un spectacol.

Orice om se poate trata cu artă. Nu există bun sau rău, frumos sau urât. Atâta timp cât există pasiune, suflet, strălucire în privire și zâmbete pe chipurile oamenilor, ei pot fi salvați.

Simplitatea artei este hrană pentru suflet și iubire pentru sine.

Publicat în Cultură, Dans, Fără categorieRecomandat0 recomandări

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  1. Superb! Un artist adevărat, sensibil, dar şi puternic in acelaşi timp. Dăruirea cu care v-ați dedicat viața artei, este ceea ce inspiră publicul din România şi din străinătate… Ne dorim să vă revedem cât de curând pe scena Operei ieşene!
    Şi mulțumim pentru tot ceea ce sunteți!

Supportscreen tag